Conu’ Albu Chardonnay Barrique 2016 Crama Viișoara

Conu’ Albu Chardonnay

CHARDONNAY BARRIQUE VIIȘOARA

Conu’ Albu Chardonnay magnifique din județul Constanța, Podișul Cobadin. Vinul a fermentat în butoaie de lemn francez, românesc și american. Aceste butoaie sunt produse în Chile și au fost „prăjite” prin convecție (aer fierbinte). Conu’Albu se distinge printr-o culoare de un galben pai cu tente verzi, strălucitoare. Vinul eliberează elegant arome fine, dar complexe. De fapt, nasul prezintă un mix de arome perfect combinate. Pe de-o parte, citricele, câteva note de mere și florile albe, în special caprifoiul, își fac primele apariția; pe de altă parte, chiar dacă sunt mai discrete, paleta de arome este dominată de vanilie și unt. Gustul este unul fluid, intens, onctuos, dublat cu senzații de ulei și biscuiți. Conu’ Albu Chardonnay – cu o structură echilibrată și bine definită. Aciditatea medie reușit integrată cu nivelul de alcool de 14%.Postgust lung dominat de senzația unor biscuiți vanilați.

Articol tipărit în revista Vinul.ro, nr.116, Aprilie 2018

Crama Viisoara

DESPRE CRAMA VIIȘOARA

Numele de Viișoara vine din 1926. Până atunci s-a numit Caceamac, denumire care în turcă suporta două traduceri diferite, după dialecte diferite. Astfel, caceamac înseamnă fie "mâncare de cereale, fie valea cea frumoasă, iar de-i întrebi pe localnici, mai toți îți vor spune ca a doua traducere este, cu siguranță, cea mai bună. Satul a existat mai întâi în Valea Caceamac, la circa 2 km Nord Vest de actuala vatra a Viișoarei. Numele de Caceamac vine din vremurile în care Dobrogea se afla sub stăpânirea otomană. 

După Primul Război Mondial, statul roman ordona reabilitarea drumurilor în întreaga țara dar mai ales în Dobrogea, devastata și purtând încă urmele însângerate ale violentei războiului. Odată cu aceasta reabilitare este refăcut și drumul roman ce pleca de la cetatea Tomis (azi Constanta) și ducea la Tropaeum Traiani (Adamclisi). Drumul cel nou i-a făcut pe sătenii din Caceamac sa se mute 2 km mai spre răsărit, de o parte și de alta a Drumului Roman. O perioada, satul a și fost cunoscut ca Satul dintre Vii, de aici și numele nou al satului, Viișoara, de la prima îndeletnicire a sătenilor, cultivarea vitei de vie.  

Articole din aceeași categorie
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on vk
VK
Share on email
Email
Share on print
Print
Share on skype
Skype