Fautor vinuri

Producător: Fautor S.R.L , I.M.
Brand: F’autor. În propria persoană
Regiune: Valul lui Traian, sudul Republicii Moldova
Soi: Chardonnay și Rkatiteli (Rkatsiteli)
An recolta: 2014
Mențiune: Maturat în butoaie timp de 3 luni. Cupaj dintre un soi nobil francez și unul georgian
Concentrație alcoolică: 13,5%
Eticheta: Această colecție cuprinde paleta de culori clasice, însoțite de o folie imprimată, subțire holografică, roșie, pentru a accentua mesajul brandului. Chipul de pe eticheta personalizează vinul, dar și creatorul acestuia, sinonimul divinitățîi în a crea armonia, frumosul și gustul vinului.
Fautor vinuri Descriere cupaj alb : Mariajul dintre aceste două soiuri reprezintă efectiv o noutate pentru papilele mele gustative. Pe de-o parte, grațiosul, cochetul Chardonnay, pe de altă parte, hotaratul Rkatsiteli. Vinul se distinge printr-o culoare galben-aurie, gata de sărbătoare. Chardonnay aduce un braț delicat cu note florale. Nelipsite (foarte fine) îi sunt aromele specifice de pâine caldă unsă cu ulei de floarea- soarelui ai căror aburi încărcați trezesc poftă de mâncare. Rkatsiteli, la rândul lui, a ocupat poziția de leader cu un buchet intens de fructe tropicale coapte, dublat frumos de pepene galben și câteva coji de portocale. Sec. Aciditate mică. Musculosul Rkatsiteli s-a lipit de dinți, pe când Chardonnay oferă un gust ușor onctuos, soft, plăcut. Ambii parteneri bucură bolta palatină cu un gust dulceag și un postgust ușor, dar accentuat cu fructe.

Gastronomie: Dacă nu vi-e foame savurați-l la un pahar de vorba. Rulouri de somon gras umplute cu fructe de mare. File de pui la cuptor umplut cu spanac și cu un sos alb.