De data asta, vă rog, să vă imaginați un alt scenariu pentru o petrecere de Halloween. Totul să fie o poveste modernă. Vinul, sau orice altă băutură alcoolică devine elementul cheie. Cum ați face legătura dintre Halloween, poveste și vin? În continuare, proiectăm varianta noastră de poveste pentru acest subiect.

 

A fost odată un vampir somelier nocturn...

Într-o noapte rece, cu lună și stele, contele Dracula plictisit își zări supraveghetoarea castelului, Baba Cloanța, plecând în grabă pe coada măturii. Rămase singur. Deodată, fusese copleșit de o stare de melancolie. Chiar dacă se îndrepta spre pivniță, locul unde își găsește deseori liniștea sufletească, de data asta, se simțea neîmplinit. Nici noua lui pasiune nu-i potoli din tristețe.

De altfel, despre această nouă pasiune mai toată lumea era la curent, toți știau că Dracula a frecventat niște cursuri nocturne de somelier în Franța, iar după ce s-a reîntors își crease o colecție privată impresionantă din toate colțurile lumii. Petrecea nopți înconjurat de mii de sticle care îl făceau fericit. Chiar și castelul l-a denumit simbolic – VimpireVin. Era convins că prietenii lui sunt nerăbdători să afle cât mai multe despre cultura vinului. Astfel, pentru a depăși situația de criză spirituală, și-a propus să-și invite gașca la o petrecerea de Halloween unde vor degusta cele mai rafinate vinuri. Își planificase totul până la cele mai mici detalii. În câteva secunde își trezise stafiile somnabule s-o intercepteze pe Baba Cloanța, care prinsese între timp viteză.

Enervată peste măsură că trebuia să se ocupe de invitații în loc să stea liniștită acasă, în mijlocul pădurii, memorase doar câte ceva din ce-i dictase Dracula:

„Vă poftim de Halloween

La Castelul VampireVin

Nu uitați

Aici babei i s-a rupt filmul, așa că improvizase pe moment câteva strofe:

Nu uitați, băuturi să vă luați

Și frumos să vă distrați

(Contele Dracula, somelier nocturn)

Liliecii livrase rapid invitația, iar destinatarii pe de o parte numărau zilele până la marele eveniment, iar pe de altă parte căutau cu disperare  măcar o sticlă cu vin, astfel încât să nu rateze petrecerea. Nimeni nu s-a interesat ce i-ar plăcea contelui să primească în dar, s-au orientat după propriile preferințe.

Invitații și darurile. Motanul încălțat o dă cu berea

Rămasese câteva ore până la deschiderea evenimentului, iar prima care poposise era Cenușăreasa, scuzându-se că va fi nevoită să plece pe la miezul nopții, la o altă petrecere în bucătărie. Din păcate, aceasta nu avea nicio băutură la ea, dar căzuse la o înțelegere cu Baba Cloanța că va avea grijă de curățenie a doua zi după petrecere. Totuși, până atunci era pusă pe treabă să-și găsească vreun prinț înstărit căruia să-i dea, după caz, papucii sau papucul. Ivan Turbincă își luase sacul, o sticlă cu vodcă de la supermarket și doi draci bodyguarzi puși pe scandal. E un pișcotar notoriu, așa că, odată ajuns la castel, își umpluse sacul cu bucate puse pentru degustări. Aladin îl dăduse afară din lampa fermecată pe Djinn, turnând în schimb gin cu arome de scortișoară. Era convins că va fi spiritul petrecerii, era setat să se dea în stâmbă. Asta până când aterizase cu covorul fermecat direct în noul bolid al lui Făt- Frumos de 700 cai putere. Odată cu sosirea lui Făt-Frumos se făcuse o coadă de admiratoare pentru autografe, nu-l mai interesau vinurile.

Mancarea era îmbelșugată, cât pentru zece petreceri, mai ales ca Balaurul Masterchef avea chef și inspirație să bucure invitații. Motanul încălțat, reîntors recent din Deltă, linsese vreo două platouri cu smântână, după care  și-a scos din cizmulițe o sticlă cu bere și un pește uscat ciordit de la pescari. Căpcăunul venise hămesit de foame și, sigur pe sine, hălise un purceluș proaspăt copt și dăduse pe spate o sticlă cu vin alb, mângâindu-și apoi satisfăcut burta.

Ora degustării de vinuri

Toată lumea fusese anunțată că urmează o degustare de vinuri, moderată de însuși Dracula. Se făcu liniște, Dracula apăru din întuneric. Chipul era acoperit cu masca ce-l înfățișa pe Clark Gable, haine și accesorii necesare pentru un somelier care își adoră meseria. Se apropiase de mulțime ținând în mâna acoperită cu o mănușă de un alb imaculat o sticlă cu vin. Dracula era în culmea fericirii, zeci de priviri curioase îi urmăreau mișcările. În tot acest timp, la castel, Setilă dădu buzna în pivniță golind tot ce era pe acolo, chiar și drojdiile unor vinuri pe care gazda le ținea pentru a ademeni muștele din interior. Dându-și seama de belea, slujitorii apelase la zâne ca să facă vreo minune. Însă, ele nu erau zâne, ci Ursitoare care foloseau baghetele colorate doar când apărea un prunc pe lume. Singura salvare rămasese Cloanța care mai avea niște cunoștințe prin pădure. Aceasta apelase la haiduci care dispuneau de suficiente stocuri de băuturi confiscate pentru ca Dracula să-și termine cu succes degustările.

La final, o parte din invitați au plecat spre casele lor, iar alții au băut pe săturate până s-au facut matol. Până a se retrage, înainte de cântatul cocoșului, Dracula ieșise la o gură de aer. Era încântat că prietenii au acceptat să afle ceva nou, în pofida unor cutume, deprinderi și convingeri diferite. Îi mulțumise Cloanței pentru  organizare și dispăru în întuneric. Aceasta respirase în sfârșit ușurată, îi mai rămânea doar să-l evacueze în secret pe Setilă.