Copilăria mi-am petrecut-o mai mult prin vie. Mai ales în diminețile de vară, când îmi imaginam că și vița-de-vie se trezește odată cu mine. Mi se părea că îmi seamănă, nu-i prea place soarele arzător și e o capricioasă introvertită. Ne potriveam. Și, tot în copilărie, cu toamnele în vie am învățat că trebuie să fii răbdător când e vorba de vin.
Nu cred că eram de mare folos la culesul de struguri. Până îmi umpleam găletușa, ai mei erau deja pe alt rând. Căscam gura pe sub tufele de viță-de-vie, ba analizam strugurii, pe alții îi mâncam, pe unii îi mai scăpam pe jos, apoi mă chinuiam să-i strâng cu grijă, bobiță cu bobiță. Să nu mai zic că după mine lăsam zeci de struguri neculeși. Noroc de ai mei că mai verificau.
În adolescență am devenit o altă Diană. Numai ce nu inventam doar să nu ajung să lucrez prin vie. Mi-am schimbat idealurile, știința și sportul mă fascinau. Dar tradiția conturată de bunicul mă obliga să ajung la culegerea strugurilor. În această perioadă, mi s-au ținut lecții de vinificare, ce e bine și ce nu. Unele lucruri chiar mi se păreau interesante, altele mai tehnice, erau destul de complicate și de obositoare pentru o adolescentă firavă ca mine. Aveam însă o slăbiciune. Mă topeam după sticluțe pline, mai ales dacă le vedeam multe și diferite. Îmi plăcea când mă lua bunicul cu el la crama unde lucra. Analizam cu atenție sticlele expuse în vitrine. Iar lucrurile pe care nu le înțelegeam îmi erau explicate de bunicul Andrei, care avea o răbdare incredibilă.
Așa am ajuns la o înțelegere cu primul meu „inițiator” în vinuri: îl ajut în vie și la vinificație, iar el mă ajuta să-mi „creez” colecția personală de vinuri. Ne-am ținut ambii de cuvânt. O perioadă, colecția mea de vinuri păstrată în condiții optime nu era interesantă pentru nimeni, în afară de propria persoană.
Treptat, și ceilalți au început să atenteze colecție. Am plâns după multe dintre ele, nu pentru că le-au golit fără acordul meu, ci pentru faptul că le-au ales pe cele mai bune, unele pe care astăzi nu le mai găsești pe piață!
Timpul trecea, devenisem studentă la jurnalism, în Târgoviște, iar interesul pentru sticle scăzuse, chit că îi mai ajutam pe ai mei în vie. Pasiunea mea din copilărie fusese înăbușită de presiunile vremii. Mă interesa mai mult un job bine plătit, mai ales că eram la sute de kilometri departe de casă.
La diverse petreceri, scanam sticlele cu vin, le degustam și, de multe ori, rămâneam dezamăgită. O părticică din mine era nefericită. Și acea mică parte cred că era vechea pasiune pe care n-am ascultat-o la timpul potrivit.
Apoi, într-o bună zi, mi-am adus o parte din colecția mea la București și, tot în acel an, am decis să dedic tot mai mult timp studiului despre vin. Cursurile acreditate despre vinuri mi le-am continuat nu numai în România, dar și în afară.
Din 2016 m-am alăturat grupului de bloggeri din lumea vinului, care oferă recomandări prin intermediul revistei Vinul.ro. De asemenea, tot în 2016 am lansat site-ul și magazinul de vinuri online www.vinlavin.ro .
Astăzi, continui să scriu despre cramele pe care le-am vizitat, despre vinurile bune pe care le-am degustat, ofer sfaturi cititorilor mei. Mai mult, abordez anumite teme de interes general pentru amatorii de vinuri.
Uneori, prezint diverse analize, povestesc diverse întâmplări personale și informez despre evenimente interesante. Evident, nu scriu doar despre lucrurile frumoase și impresionante, când e cazul și merită de evidențiat, vin și cu critici pertinente.
Mai mult, în 2019, m-am înscris la Școala Club Sommelier România.
În speranța că toate articolele de pe site-ul www.vinlavin.ro vă sunt utile, vă mulțumesc pentru aprecieri.
Cu drag, Diana Moraru
