GEORGIA ȘI VINUL
Vinuri Georgia. Denumită uneori și Gruzia, Republica Georgia din Caucazul de Sud se bucură de o istorie impresionantă privind cultura vinului. Această regiune vinicolă este considerată cea mai veche din lume. Tot ce ține de denumirile de vinurile din Gruzia e o mare poveste legată atât de istoria acestui stat, de localități, cât și de soiurile tradiționale de acolo. Kvevri sau churi sunt acele amfore mari de lut, îngropate în pământ când sunt umplute cu vin. Aceste vase sunt folosite la fermentarea, pastrarea și maturarea vinului. Chiar dacă este o metodă tradițională folosită de milenii, astăzi, mai sunt producători care păstrează tradiția vinului georgian. Există opt regiuni viticole, iar una dintre ele, Kakheti, cea mai faimoasă regiune, cuprinde două micro-regiuni: Telavi și Kvareli.
TVISHI
Vinuri Georgia. Tvishi este un vin produs de Kakhetian Traditional Winemaking – una dintre cele mai mari companii de vinuri din Georgia, regiunea Kakheti. Denumirea de Iveria vine de la cel mai vechi regat din Caucaz format încă din secolul III, iar Tvishi este de fapt denumirea unei localități din zona muntoasă a țării. Vinul Tvishi este de regulă demi-dulce și are la bază soiul georgian Tsolikouri, corespondentul lui european ar fi Muscat. O robă de un chihlimbariu intens, strălucitor, ademenește vizual. Aromat, plin de note florale albe, caprifoiul este cel mai dominant, însoțit de fructe galbene dulci zemoase, unele chiar din cele mai ușor acrișoare cum ar fi merele galbene. Demi-dulce, aciditatea se simte comod alaturi de nivelul de alcool de 11%. Taninurile acestui soi alb cărnos se țin elegant de buza superioară, iar postgustul dulceag amintește de miere cu arome de zahăr ars și nucă.