CE REPREZINTĂ DEGUSTA ITALIA?
Am fost invitată la cea de-a opta ediție a unor serii de evenimente dedicate excelenței eno-gastronomice italiene: „Degusta Italia”. Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul exclusiv al Ambasadei Italiei în România. Chiar dacă au fost mai mult o reuniune B2B, în crearea de posibile parteneriate între agenții economici dintre cele două țări, totuși, ca și în alți ani au existat și alte elemente tematice care i-au făcut curioși pe invitați. În total au fost expuse peste 50 de mărci alimentare și peste 400 de produse prezentate de peste 30 de societăți și de către un consorțiu de producători italieni din 14 regiuni ale peninsulei italiene.
Cafeaua – Tematica abordată în acest an la eveniment. Am avut ocazia de a aprofunda străvechea cultură italiană a cafelei, precum și de a participa la o sesiune de formare în degustarea adevăratei cafele espresso, prin prezenței unui barista formator din Italia.
Evenimentul, per ansamblu, a fost organizat reușit. Totul a început la timp, fără întârzieri, comunicare reușită cu invitații. A fost de apreciat timpul acordat partenerilor în a discuta despre condiții, prețuri, etc. De asemenea, toți invitații care și-au lăsat cărțile de vizită la organizatori au participat la o tombolă cu cadouri.
Dar să revenim la impresii și degustări.
Evident, primul lucru pe care l-am făcut a fost să degust spumante și vinuri de la producătorii italieni. Mai jos am să descriu câteva care mi-au tras atenția.

VINURI ITALIENEȘTI
Pirani Prosecco Extra Dry 2018 D.O.C – are să vă placă în totalitate. Nasul dominat de note florale, iar gustul impresionează prin structura sa echilibrată, armonioasă, dominată de fructe albe dulci. Perlatie fină, postgust proaspăt.
Vecchia Volpe Moscato d’Asti 2018 DOCG– „Bătrâna vulpe” crescută pe dealurile Valdivilla, parte a comunei Santo Stefano Belbo din provincia Cuneo. Moscato d’Asti este un vin alb italian, dulce, pétillant, creat din Muscat. O culoare intensă de galben pai, note splendide, dulcegi, de gutuie, miere, salcâm, flori de tei, dublate delicat de impulsuri fine de biscuiți. Aciditatea prezentă face ca acest vin să nu fie doar un vin dulce, parfumat cu câteva bule, îl face echilibrat și elegant. Un final dulceag cu tente proaspete.
Negrar Appassimento Veneto IGT 2018 – Aproate toate etichelete de la Cantina Valpolicella Negrar mi-au atras atenția. Vinurile roșii, toate de la ei m-au impresionat cu câte ceva. L-am ales să-l descriu pe Appassimento pentru că mi-a plăcut caracterul lui tânăr, ușor, echilibrat. Un cupaj roșu rubiniu, sec, creat din strugurii Corvina, Rondinella, Corvinone. Țin să trag atenția că de la acest producător mi-a plăcut enorm Ripasso Valpolicella.
Cantine Iorio Sannio IGP 2017, Aglianico – mi-a plăcut enorm de acest soi italian. Vinul este definit de un caracter plin de fructe roșii, picant cu ușoare tente dulcegi. Vinul creat din 100% Aglianico a fost maturat timp de 6 luni în butoaie italiene. Cireșele amare le-am simțit din plin!
Valpolicella Superiore Ripasso Ripassa Zenato 2016 – Toate vinurile roșii de la Zenato mi-au plăcut. Ripasso m-a cucerit ca vin. Nasul este dominat de note balsamice, lemn dulce. Gustul impresionează prin o textură fină, elegantă, dominată de fructe negre dulci, prunele confiate și fumul par a fi mai evidente. Aciditatea și nivelul de alcool de 14% sunt armonios integrate.

BRÂNZĂ, PANETTONE, MĂSLINE, PASTE, BOMBOANE ȘI BISCUIȚI DIN ITALIA
După vinuri mi-au atras atenția bucățile mari de brânză maturată. Nu ai cum să treci pe lângă ele nepăsător. Salivezi lângă ele. M-am oprit la Antico Caseificio Italiano degustțnd din parmezan și pecorino. Am aflat și diferența dintre Parmigiano Reggiano și Grana Padano. Totul se rezumă cum sunt hrănite văcuțele. Pentru un adevărat Parmigiano Reggiano, animalele vor fi hranite cu iarbă sau fân, iar pentru Grana Padano, pe lângă fân se adaugă și alte furaje.
Au existat expozanți cu paste făinoase: paste, biscuiți, turte dulci, Panettone precum și alte produse dulci: bomboane, marmelade, etc.
Da, au fost si măsline, de toate felurile.
La Degusta Italia mi-am întâlnit unii colegi de meserie precum și alți parteneri de afaceri.
Mai jos vedeți pozele de la eveniment.