RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, aduce laolaltă cei mai pasionați iubitori ai enogastronomiei cu un format revoluționar de 3 zile și degustări exclusive.
Reține data: 13, 14 și 15 octombrie 2023, la Fratelli Studio.
Această ediție promite să ofere o experiență unică pentru toți cei care apreciază arta vinului și produsele gourmet de calitate.
Ediția de Toamnă a RO-Wine 2023 se anunță deja ca fiind un adevărat paradis pentru pasionații de vin și gourmet, cu o selecție impresionantă de vinuri fine din cele mai importante regiuni viticole ale lumii. Oaspeții vor avea oportunitatea de a degusta vinuri rare și exclusiviste, de a interacționa cu producători de top și de a participa la degustări și evenimente susținute de personalități din domeniu.
Vineri, 13 octombrie, sunteți invitați să luați parte la evenimentul de lansare a cărții “Țara și Vinul” care are la bază lucrarea de doctorat a Marinelei Ardelean, co-organizatoare a festivalului RO-Wine.
Iubitorii de gusturi italiene și arome rafinate se vor putea bucura de o selecție exclusivă de specialități ale producătorilor în salonul Gustul Italiei, organizat de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, majoritatea acestora fiind prezentate în premieră în România.
Întreagă expoziție este gândită ca un adevărat festin dedicat mâncării și vinului, care au făcut Italia faimoasă în întreagă lume. Vor participa producători de vin, de ulei de măsline, de brânzeturi, de specialități de patiserie tradițională italiană și de delicatese din regiuni consacrate – Veneto, Puglia, Toscana, Emilia-Romagna, Campania, Sicilia, Piemonte, Lazio, Lombardia sau Abruzzo.
Macromex Horeca se alătură festivalului RO-Wine, și în acest an. În calitate de Partener Gourmet, va completa întreaga experiență oferită de diversitatea vinurilor prin preparate de excepție, ce vor delecta și pe cei mai pretențioși dintre participanți. Experiența Gourmet propusă de Macromex va traversa un întreg univers culinar: produse de brutărie, patiserie și cofetărie, preparate à la carte bazate pe cele mai suculente și gustoase produse sous vide sau preparate tip street food disponibile la Foodtruck-ul Food&Glory, poziționat în parcarea locației. Macromex, prin brandurile sale proprii (Food&Glory, Edenia, Corso, La Strada), dar și partenere (Philadelphia, La Lorraine și Dr Oetker), demonstrează încă o dată că este un jucător de top, atât în Retail, cât și în HoReCa.
Pauzele de cafea dintre degustări vor fi susținute de cafeaua de specialitate Constantin Coffee, care va încânta vizitatorii curioși nu doar cu arome, ci și cu poveștile din spatele produselor artizanale.
Mai multe detalii pe: https://romaniawinefestival.com/