În lumina reflectoarelor – vinuri de la micii producători

micii producatori

WINE FESTIVAL – EDIȚIA DE TOAMNĂ

Micii producători de vinuri din Moldova. Dacă mă întrebați cum a fost la ediția de toamnă de la Wine and Street Food Festival, din 27-29 septembrie, vă spun că a fost full de lume. Nu aveai timp să stai un minut pe rețelele de socializare. Să nu mai zic de mulțimea adunată la standul nostru atunci când a fost anunțată ora cu plăcinte moldovenești cu brânză și verdeață, sau varză călită ori plăcinte cu vișine și vin de la micii producători de vinuri. Cam într-un sfert de oră nu mai rămăsese nicio felie de plăcintă.

În aceste zile pline am descoperit că în Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova sunt mult mai mulți membri, iar unii producători încă nu s-au făcut cunoscuți. Pe unii i-am întâlnit la acest festival. Vinurile lor m-au surprins. De altfel, mi-am propus să merg de Ziua Vinului în Moldova (pe 5-6 octombrie, Chișinău) să-i cunosc și pe alții.

Fiind un cetățean responsabil, am decis ca în timpul expoziției să-mi las mașina în parcarea Parlamentului și să degust vinuri noi. Așa că m-am bucurat de noile vinuri lansate, alături de oameni care pot crea ceva frumos. Chiar dacă drumul spre casă a fost un pic mai lung, oboseala a fost alungată prin zâmbete, piruiete printre străzile luminate de felinare.

Dar să revenim la vinurile de la micii producători din Moldova.

VINUL MIRESEI EQUILIBRIUM 2018
Vinul Miresei Equilibrium 2018 de la Unicorn Estate – demult îmi doream să-l degust. E un cupaj reușit dintre Tămâioasa Românească, Rkatsiteli și Chardonnay, creat de enologul Sergiu Gălușcă. Am vrut să-mi iau și eu o sticlă, dar băieții l-au vândut pe tot în a 2-a zi de festival. S-a dat ca pâinea caldă. O culoare de un galben intens cu reflexii ușor strălucitoare. Nasul parfumat, dominat de aromele specifice Tămâioasei. Gustul, în schimb, a fost o adevărată explozie de senzații cu un rezultat garantat – multe emoții! O combinație elegantă dintre soiul nobil Chardonnay și soiul georgian Rkatsiteli. Structură proaspătă cu tente delicate onctuoase. Se simte fructul, iar finalul – remarcabil! Vă asigur că acest vin îi va cuceri până și pe pretențioșii care strâmbă din nas ori de câte ori aud de parfumul Tămâioasei. Echilibrul a fost atins!

ALTE VINURI ALBE
Un alt vin alb, la fel, cupaj creat din Chardonnay și Riesling, dar în compania lui Alb de Onițcani vine de la Novak Winery. E pur si simplu – FATAL! Felicitări lui Andrei Novak pentru această creație gustativă de milioane! Descrierea acestui cupaj de la Novak va apărea în versiunea tipărită din revista Vinul.ro. Apropo, vinul se găsește și în România, dacă ceva let me know 😉

M-am oprit și la un vin a cărei etichetă mi-a amintit de o carte citită în copilărie: Secret in the Maple Tree. O etichetă cu cizmulițe și lalele roz în ele. Vinurile sunt create de Vinum, producătorul celebrelor vinuri roșii Snob. Un Chardonnay, plăcut, ușor de vară. Cucerește vizual cu o culoare de un galben verzui cu reflexii ușor strălucitoare. Olfactiv, caracterizat de un buchet floral, dublat delicat de note de caise confiate și alte fructe cu miez galben. Un corp echilibrat, aciditatea medie, finiș ușor, moale.

Când voi merge la Chișinău, va trebui neapărat să degust vinurile roșii Snob, mai ales că am foarte multe recomandări pozitive. Revin mai târziu cu un articol post eveniment, dedicat Zilei Vinului din Republica Moldova.

VINURI ROȘII

La capitolul vinuri roșii, mi-a atras atenția două vinuri de la un producător mic, necunoscut de mine, Leuntea-vin. Despre acest producător chiar nu auzisem. Se consideră că această mică vinărie a fost creată după anexarea Basarabiei de Imperiul Țarist.

Acum îl voi descrie pe Saperavi de la Leuntea -vin, căci despre Cabenet Sauvignonul lor voi povesti mai târziu, în revistă. Un Saperavi tânăr, maturat doar 6 luni în butoaie de stejar francez.  Descris de o robă intensă, violacee. Nasul este plin de fructe negre dulci, dublate delicat de note cremoase, de frișcă. Structură plină, mătăsoasă. Aciditatea medie bine integrată cu nivelul de alcool de 13%. Un postgust catifelat, ușor condimentat, savuros.

Evident, la orice final de festival, îmi las o doză de răsfăț pentru acasă de 5 Elemente de la Equinox. De data asta mi-am lăsat o jumate de pahar și de Fetească Neagră de la Domeniile  Pripa. Cum au fost? Sublime!

Amintesc că la ediția de toamnă Wine and Street Food Festival de la Parlament la standul Asociației Micilor Producători din Moldova au participat:

  • Atu Winery
  • Equinox
  • Vinăria DAC
  • Novak Winery
  • IM Vinum
  • Domeniile Pripa
  • Unicorn Estate
  • Leuntea – Vin
error: Content is protected !!