Jurnal de călătorie – Vernisajul Vinului de la Chișinău

Vernisajul Vinului

Vernisajul Vinului reprezintă un alt eveniment important dedicat vinului din Republica Moldova și care durează doar câteva ore. În acest an, ediția XVII-a a fost intitulată „Dansul perlelor de iarnă” fiind dedicată vinurilor spumante. Pentru mine, a fost prima participare la vernisaj.

Locația, Palatul Republicii, a fost aleasă cu grijă pentru a crea o atmosferă caldă, prietenoasă și accesibilă invitaților. Chiar din primele ore, observasem că deja se strânsese multă lume. Organizatorii au pus la dispoziție un panou unde puteai face poze în format GIF, după care le puteai trimite pe e-mail sau chiar printa.

La etaj erau trei săli: 2 pentru expozanți, unde micii producători aveau standurile pe hol, iar producătorii mai mari erau în sala mare. Tot în sala mare avea loc un concert de muzică live și colinde cântate de cete de colindători. Cea de-a treia sală era dedicată VIP.

Lume peste lume. M-am revăzut cu vechii prieteni, colegi de presă veniți de la București și alte figuri importante din media locală. Invitații puteau sta la un pahar de vorbă, savurând vinul lor preferat și să se înfrupte din platourile cu cașcaval, charcuterie, pâine, grisine și cipsuri din mere uscate.

Jurnal de călătorie - Vernisajul Vinului de la Chișinău 1

ÎMBUNĂTĂȚIRI

Personal mi-a plăcut evenimentul, doar că aș sugera și câteva îmbunătățiri. De exemplu: pe hol, mesele pentru micii producători de vinuri erau aranjate în formă ”C”, iar distanța între ele era foarte mică. Colțurile meselor creau un aspect de îmbulzeală. Mă gândesc că o amenajare pe cerc a expozanților ar fi fluidizat accesul vizitatorilor.

Mai mult, fețele de masă nu erau tocmai cele mai potrivite. Deseori alunecau dacă te atingeai de masă. Era cât pe ce să o comit. M-am oferit să-i ajut pe băieții de la Equinox, dar cred că mai mult i-am încurcat. La un moment dat, hotărâsem să trec printre mesele expozanților și era cât pe ce să trag după mine toate vinurile. Mi s-a oprit inima în loc! Chiar dacă, în următoare secundă, am decis să mă simt un vizitator și să degust noutățile gustative din lumea vinurilor din Moldova. În continuare, îmi era foarte greu să ajung pe la standuri. Spațiul era prea mic, mai puțin ergonomic, plus că era și foarte multă lume.

Ceva mai târziu, alături de Maria, o basarabeancă, studentă în Belgia, care nu ratează niciun eveniment cu participarea producătorilor din Moldova, ne-am strecurat printre oameni pentru a ajunge la mesele unor expozanți și a degusta câteva vinuri. Am prins niște spumante, câteva albe și restul numai roșii. Din păcate, am ratat vinurile unor mici producători mai puțini cunoscuți de mine. M-am apropiat de standul lor când ei deja își strângeau lucrurile. Poate cu altă ocazie voi reuși să degust și vinurile lor.

Jurnal de călătorie - Vernisajul Vinului de la Chișinău 2

VINURI DIN MOLDOVA LANSATE LA VERNISAJ

Eram la curent că la vernisaj vor fi și câteva lansări de vinuri. Pe unele dintre acestea am reușit să le degust și m-au impresionat.

Ice Wine Cabernet Sauvignon, Minis Terrios – o prietenă de la București mi-a zis că mă bate dacă nu-l degust. Singurul ice wine din struguri roșii din republica de peste Prut. O robă cu tente de un rosé pudră, dominat de arome de struguri stafidiți, petale de trandafir cu câteva urme de cuișoar.

O structură licoroasă, consistentă, dulce, dar cu nervi. Adică vinul are o aciditate vie, plăcută și echilibrată. Un final ce îți oferă impulsuri dulci cu gust de mentă.

Spumant Natur Brut, Luca – Un spumant creat prin metoda tradițională cu utilizarea soiurilor Chardonnay, Pinot Noir și Feteasca Regală. O culoare de galben verzui, perlează fin, gust proaspăt, dar cred că mai trebuie să mai stea în sticlă. De la Carpe Diem voi alege Breaking Red.

Ciotra Cabenet Sauvignon, KaraGani – De la producător am aflat că în limba găgăuză „ciotra” este un recipient din lemn, care păre a avea forma unei sticle cu gâtul lung în care se turna vinul cu anumite ocazii. De multe ori, folosit mai ales la nunți. Vinul mi s-a părut ușor astringent, cu taninurile vii. Nasul plin de fructe negre dulci. Gust plăcut, cald, în care i-am simțit alcoolul mai ridicat. Posibil că vinul nu fusese ținut măcar ceva timp în gheață.

Wintage Oguz Terra Last Harvest – Creat din Cabernet Sauvignon cu un nivel de alcool de 17%. O culoare de un roșu rubiniu, nasul este dominat de gem de cireșe amare dublate delicat de note de cafea și ciocolată amară. Cireșele amare au învăluit bolta palatină, inclusiv papilele gustative. Chiar și postgustul mi s-a părut ușor amar. De altfel, vinul are o structură rotundă, iar taninurile sunt încărcate.

I’M Winery Primul Vis 2016 – o colaborare a unui mic producător cu o vinărie din Italia. Primul Vis roșu e un cupaj între Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră. Culoare atrăgătoare a unui roșu rubiniu asemenea unei rodii coapte. Nasul este dominat de fructe negre coapte, acompaniate reușit cu note grele de frunze uscate. Gustul mi s-a părut mai proaspăt, notele de dulceață lipsesc, iar aciditatea e integrată cu nivelul de alcool de 13,5%.

Nu am putut să trec pe alături și să nu degust Chardonnay de la IM Vinum, maturat în lemn timp de 6 luni, foarte delicat, cu atingere moale. La ei am găsit o sticlă Double Magnum cu un papion roșu pentru Mr. Snob.

De asemenea, am savurat cu plăcere Vinul Miresei de la Unicorn Estate. Tot aici am degustat și un Pinot Noir din 2009 – e absolut fantastic! Să nu uit de noile vinuri de la Novak Winery. La ei am găsit un Cabernet Sauvignon 2017 – tânăr și neliniștit, dar care oferă un final plin de fruct.

error: Content is protected !!