Cum ne dăm seama dacă un vin este bun, dar fără a-l degusta? Putem să-i atribuim vinului un anumit calificativ? În subconștientul consumatorului forma sticlei, adâncitura acesteia, tipul de sticlă, dopul sau chiar eticheta poate să reprezinte niște indicatori ai calității. Dacă ar fi așa, atunci nu mai cred că am avea nevoie să mai degustăm vinul, nu? Totuși, vreau să detaliez acest subiect mai jos, în speranța că aceste informații pot deveni utile.

Ce este important în alegerea unui vin? Cum ne dăm seama dacă e bun? 1

Sticla de vin

În Europa, încă din perioada medievală, recipientele din sticlă  erau folosite în vechile farmacii sau în distilerie. Acestea au devenit atrăgătoare la prezentarea vinurilor, mai puțin la conservarea/ păstrarea lui pentru o perioadă de timp. Mai târziu, arta sticlăriei împrumutată de la persani se răspândește pe bătrânul continent. Mai mult, utilitatea sticlelor prinde contur și la păstrarea vinului. Modelele de sticlă deveniseră specifice unor regiuni viticole din considerente identitare sau comerciale.

  1. Fluta renană, utilizată pentru vinuri albe, cu sticlă de culoare verde-deschis, maro sau chiar albastră. Se distinge prin înălțime, îngustă la umeri și mai puțin stabilă (adâncitura acesteia nu este atât de evidentă). Fluta este răspândită în Germania, Austria și în regiunea viticolă din Franța – Alsacia. Acest model de sticlă exprimă personalitatea unor podgorii și identitatea unor regiuni memorate de consumatori. Astăzi, unii producători din alte regiuni decât cele menționate mai sus folosesc acest model de sticlă nu numai pentru vinuri seci, dar și pentru vinuri demidulci, dulci, licoroase cu utilizarea soiurilor renane (soiuri de pe malul Rinului): Riesling de Rhin, Gewürztraminer, etc.
  2. Fiasco-ul sticla de tip balon specific Italiei (Toscanei și Umbria). Modelul numit și florentin este îmbrăcat în paie pe jumătate și de multe ori consumatorii îi atribuie vinul Chianti Classico.
  3. Bocksbeutel – sticlă de vin, de culoare verde închisă cu o capacitate mai mică, puțin turtită și circulară, răspândită în Franconia, precum și în alte regiuni din Germania. Astăzi acest model de sticlă este protejat de unele prevederi legislative.
  4. Sticla cu gâtul lung pentru Tokaj/Tokay de culoare transparentă ce permite consumatorului să admire atrăgătoare culoare de chihlimbar a vinului.
  5. Sticla champenoise clasică utilizată în regiunea Champagne pentru producerea veritabilei șampanii.
  6. Sticla cilindrică, mare, cu umerii pătrați, de culoare închisă, specifică vinurilor de tip Porto, Sherry, Madeira, Marsala, Camandaria.

Astăzi, cele mai răspândite modele de sticle pentru vinuri sunt cele de tip bordoleze și burgunde. Majoritatea producătorilor au renunțat la sticlele vechi în favoare noului model prezentate în sticlă bordoleză.  Producători din Valea Loirei, Valea Ronului, Beaujolais, Provance, unele regiuni din Spania sau Italia folosesc sticla de tip burgundă deoarece forma sa inspiră încredere. Mai mult, prin sticla burgundă se încearcă păstrarea obiceiurilor Lumii Vechi a vinului. În Lumea Nouă, (SUA, Australia, Noua Zeelandă) vinurile din soiurile Pinot Noir, Shiraz, Chardonnay, Grenache sunt îmbuteliate în sticle burgunde.

Sticla bordoleză, fie cu diametrul clasic sau mai mic, rămâne cea mai folosită de producători datorită designului său, cât și din alte considerente – cum ar fi economisirea de spațiu atât la păstrare cât și la transportare.

Ce este important în alegerea unui vin? Cum ne dăm seama dacă e bun? 2

Alte elemente ale sticlei de vin

  • Adâncitura de la fundul sticlei, piqûre, nu este un indicator al calității vinului. Adâncitura exista încă de la apariția primelor recipiente din sticlă pentru că era foarte dificil să se facă vase cu fundul plat. Era nevoie de o stabilizare pentru a permite producerea recipientului fără a afecta exteriorul produsului. De fiecare dată când se crea un nou model de sticlă, cu tot cu adâncitură, producătorii sperau că noua invenție va fi recipientul ideal în a reține sedimentele din băutură. Odată cu apariția șampaniei, adâncitura permitea stabilitatea sticlei, mai ales că vinul era sub presiune. De exemplu, un caz mai specific, în 1855, la comanda Țarului rus Alexandru al II-a, producătorii de șampanie trebuiau să renunțe la piqûre pentru că suveranul rus credea că teroriștii puteau ascunde exploziv la fundul sticlei. Astăzi, adâncitura permite manevrarea mai ușoară a sticlei în timpul degustărilor, sau poate servi un punct de suport pentru depozitare sau expunere.
  • Grosimea sticlei – în trecut, mai ales pentru vinurile cu bule, era nevoie de recipiente rezistente care să nu explodeze atât la transportare cât și la deschiderea acestora. Însă, în subconștientul consumatorului, grosimea sticlei poate fi un indicator, iar unii producători profită din plin de acest aspect. Culoarea recipientului joacă un rol în protejarea vinului de lumină. Să nu uităm că vinul este un organism viu și preferă locurile răcoroase, ferite de lumină, vibrație, oscilațiilor de temperatură, zgomot, etc.

Dopul

Dopul este considerat cea mai bună garanție de astupare a sticlelor. Dopul natural din plută, mai ales cel de calitate, permite trecerea unei cantități foarte mici de oxigen, iar cu o stare intactă a sticlelor vinul poate fi păstrat o perioadă mai mare de 20 de ani. De asemenea, dopurile de plută naturale de calitate, cât și cele sintetice, nu permit contaminarea vinului cu TCA (tricloranisol, gust sau miros de plută). În ce privește materialele sintetice, în funcție de model și de compoziția acestora, acestea permit păstrarea vinului, dar nu pentru o perioadă îndelungată. În aceste situații, oxigenul este important în cantități mici, în special pentru păstrarea vinului. Tot la capitolul dop, unii specialiști consideră că lungimea acestuia poate contribui la calitatea vinului supus timpului.

Ce este important în alegerea unui vin? Cum ne dăm seama dacă e bun? 3

Eticheta

Eticheta reprezintă o carte de vizită a unei vinării. În trecut, unii producători își schimbau foarte des etichetele pentru a evita punerea pe piață a vinurilor falsificate. Culoarea, mesajul, semnătura producătorului pe o etichetă nu reprezintă un indicator al calității vinului. Însă, trebuie să atragem atenția la unele detalii importante, și anume la reglementările legislative atribuite unei regiuni viticole (DOC, DOCG, AOC, IGP, DOP, Vin de pays, etc.). Pentru unele vinuri din Franța, de exemplu, este recomandat să atragem atenție și la denumirile de Grand Cru, Grand Cru classe, Premier Grand Cru, etc.

Recomandările primite de la prieteni sau de la specialiști vă pot ajuta în alegerea unui vin bun fără să-l degustați. Însă, totul depinde de gusturi și preferințe.

În concluzie, de cele mai multe ori, nu sticla cu forma acesteia, adâncitura sau designul etichetei reprezintă indicatori ai calității vinului. Vă recomandăm în alegerea unui vin să citiți detaliile de pe etichetă, vedeți de unde provine vinul, detalii despre producător, căutați pe internet recenzii, comentarii, sau în cele din urmă cereți sfaturi de la specialiști. Dacă nu vă lăsați convinși de nimeni și de nimic, experimentați degustând vinuri.

Bibliografie