Tradiție și Familie

Sărbătorile Pascale au un specific aparte, sunt fără cadouri și multe alte lucruri împrumutate sau comerciale. Mai degrabă, în aceste zile sfinte, cum le spun creștinii, avem gânduri de împăcare cu cei dragi și, oricât de agitată ar fi viața, mulți dintre noi mai postesc măcar în ultima săptămână sau în ultimele zile. De asemenea, noi, creștini fiind, mergem în Noaptea Învierii după Lumina Sfântă. Iar în Ziua Învierii alături de familie ne înfruptăm cu bunătățuri, ciocnim ouă și savurăm un vin bun pentru Paște. Dar asta nu e tot. De Paști masa se strânge decât seara târziu, iar oamenii din jurul ei, nu stau mereu numai pe înfulecat. E multă pace, bucurie, zâmbete. Mai mult, mereu răsar fețe noi, care au adus și ei câte ceva bun.

Oua rosii

Ouă roșii de Paște

Personal, îmi este dor de un Paște sărbătorit la țară. Mi-o amintesc cu drag pe bunica ce ne aștepta mereu de sărbători și ne învăța să păstrăm tradițiile frumoase, românești. De la ea am învățat că ouăle de Paște sunt doar de culoare roșie, semnificând sângele Domnului. Le colora în roșu în Joia Mare, ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos.

Avea o plasă unde punea câte 10 ouă, apoi le băga în apa roșie fierbinte. După ce ouăle se mai răceau un pic, o ajutam să le ungă cu untură de porc ca să strălucească. În casa mare (camera dedicată musafirilor, frumos amenajată, în stil românesc, cu covoare făcute chiar de ea, cu perne, prosoape mari, albe și brodate) bunica avea trei ligheane cu ouă roșii, făcute special după preferințele musafirilor. În primul erau ouă roșii fierte, tari, în al doilea erau ouă fierte, moi, iar în al treilea erau ouă fierte în foițe de ceapă, dedicate celor mai micuți. Evident că noi, fiind copii mai măricei, nu ne atingeam de cel de-al treilea lighean. Pe atunci ne consideram adulți…

Pasca și cozonacul

Imaginați-vă, în casa aia mare despre care vă vorbeam, o masă mare, plină cu cozonaci și pască, toate acoperite cu grijă cu o față de masă albă, brodată. Și pentru a menține cozonacii moi, bunica îi mai acoperea cu o plapumă croită de ea la războiul de țesut. Un fel de plapumă, ornamentată cu bujori.

Îmi amintesc de cozonacii făcuți de bunica ce arătau ca niște ciupercuțe mai mari sau mai mici, iar noi, nepoții ei mulți la număr, ne hârjoneam după unul mai frumos sau mai mare. Ea știa cum să ne împace, negocia cu noi. Când ne întorceam acasă, fiecare își primea cozonacul sau cozonacii promiși.

Totuși, singura care-i făcea mici probleme bunicii, mai ales când era vorba de pască, eram eu. Recunosc că îmi plăcea la nebunie brânza și cu greu pot rezista chiar și acum, mai ales în perioada postului. Pe atunci, copil fiind, mergeam în casa mare să nu mă vadă nimeni și scormoneam prin pască după brânza dulce cu ou. Nu m-a certat niciodată, doar m-a rugat să-i las una întreagă pentru musafiri și biserică. În rest erau ale mele 😀

Mielul și vinul de Paște

Din câte îmi amintesc, rețeta de marinată a bunicii era simplă. Vin roșu și vin alb sec, ulei, frunze de dafin, o crenguță de busuioc uscat, sare, piper măcinat (mie mi se părea picant pe vremea aceea), ceapă verde și usturoi verde. Carnea de miel era marinată timp de o zi și ceva. După care o punea într-o oală mare din lut cu gâtul mai îngust și o băga la cuptor. Era atât de fragedă.

De regulă, bunica alegea un vin de Paște roșu, de casă, și foarte bun. Desigur că pentru ai mei vinul nu era o problemă, mai ales că aveam sticluțe suficiențe pentru diverse sărbători.

Noaptea Învierii

Pentru bunica Noaptea Învierii era ceva sfânt. Pentru ea însemna o întâlnire cu însuși Creatorul. Orele de rugăciune și mulțumire pentru jertfa adusă pentru noi toți muritorii, pentru iertarea păcatelor și o rugăciune pentru toți copiii și nepoții ei, erau la ordinea zilei. Ca să ne convingă să mergem la biserică împreună, ne spunea că cine nu va dormi în acea noapte luminată va crește mare, sănătos, și că Dumnezeu îl va păzi de rele și va avea o viață îmbelșugată. Atunci mă convinsese că, în timp ce se rotesc credincioșii în jurul bisericii cu lumina sfântă, Dumnezeu îți aude rugăciunile care țin de oamenii dragi și nicidecum de eul din noi (de exemplu, însănătoșirea cuiva drag, etc.). Evident, eram copil și nu puteam sta trează toată noaptea, și de multe ori venea și moș Ene când făceam mătănii.

La biserică, bunica își lua un coș special pentru această zi importantă (un coș micuț, cu nuiele albe, pictate cu floricele roșii, vișinii și violete, adus de mama din Cernăuți, Ucraina) în care punea ouă, două bucăți de carne de miel, felii de pască, cozonac, brânză, bomboane, o sticlă de vin de Paște și o lumânare mai mare. Le acoperea pe toate cu un prosop alb și pornea la drum. Toate cele menționate mai sus le lua pentru a fi sfințite de către preot. O parte o aducea acasă, iar o parte o dădea de pomană sărmanilor din sat care nu-și permiteau o masă de sărbătoare.

Ziua Învierii

După slujba din biserică, bunica trezea toată lumea ca să ne spălăm pe obrăjori cu „ouă roșii”. Punea într-o farfurie apă și un ou roșu, sfințit. Fiecare din noi, după ce-și termina tabieturile de dimineață, trebuia să se spele pe obraji cu acel ou. Apoi ne adunam în jurul mesei. Dacă timpul de afară era frumos, masă de sărbătoare era aranjată chiar sub mărul înflorit din fața casei. Mai întâi gustam câte puțin din alimentele pe care bunica le aducea sfințite de la biserică (preotul stropea cu agheasmă coșulețele pline ale credincioșilor).

Apoi, mâncam pe săturate alte bunătăți speciale pentru masa de sărbătoare. Chiar dacă eram plini de atâta mâncare, toată lumea stătea în jurul mesei, la un pahar de vorbă bună. Unii mai făceau mici plimbări până în grădina cu flori sau răsaduri, apoi iar se așezau la masă. Mai poposea câte un vecin și bunica devenea iar agitată să fie masa plină, tacâmuri curate, carafa plină cu vin, etc. Spuneau bancuri, râdeau, se îmbrățișau, cântau doine, povesteau diverse amintiri.

Nimic din ce era sfințit nu trebuia aruncat, nici măcar cojile ouălor sfințite, pe care bunica le păstra. Le punea apoi într-un borcan cu apă timp de câteva zile, apoi le îngropa la rădăcina unui pom.

Masa de Paște

Mielul gătit la cuptor, ouă roșii, brânză veche de oi sau caș proaspăt, ridichi, ceapă verde, chifteluțe de pui, vin roșu sec, felii de cozonac și pască – cam așa îmi amintesc că era o masă de Paște pregătită de bunica, plus ce mai aduceam noi din oraș: salam, pește sărat, măsline, șuncă, cașcaval topit, etc. Astăzi, meniul e un pic mai diferit, în dependență de regim, preferințe, buget etc.

Ce vin potrivim cu masa de Paște?

Astăzi, marinata pentru miel mai conține și crenguțe proaspete de rozmarin. Pe lângă faptul că mielul este fraged mai e și aromat, perfect potrivit cu un vin roșu sec. Un vin de Paște trebuie să aibă o structură mătăsoasă, condimentată și fructată. Evitați vinurile seci care au o aciditate mai pronunțată sau vinurile care au un corp subțire. Rose-urile proaspete, generoase pot fi și ele asociate cu mielul de Paște, însă trebuie să fiți precauți.

În linii mari, alegeți un vin de Paște de preferat roșu sec. Un vin armonios, complex, echilibrat, condimentat, generos, suplu, cu un caracter cu note de fum sau de fructe negre confiate. Cupajele pot fi o opțiune potrivită, mai ales cele care îl au în componența lor pe Syrah/Shiraz, Malbec, Rara Neagră (Băbeasca). Feteasca Neagră poate fi o variantă reușită numai dacă aciditatea este perfect echilibrată cu nivelul de alcool. La fel și în cazul celebrului cupaj clasic Cabernet Sauvignon și Merlot. Dar mare grijă și la aciditate. Vinul trebuie să fie cât mai cărnos, moale cu un postgust fructat și condimentat.

Lucruri importante în Ziua Învierii

Aș da orice să merg de Paște la țară. Mai bine zis să trec pe la bunica. Parcă o văd în pragul casei. Acea ființă dragă mie, firavă, de statură medie, cu ochii negri care par mai mari în sticla grea a ochelarilor, îmbrăcată în rochia ei verde cu floricele roșii, în pantofii ei de sărbătoare, cu basmaua vișinie ce-i acoperă părul cărunt bătut de grija vieții și a timpului, ținând în mână acel coșuleț pictat cu floricele, plin cu bunătățuri pregătite de ea și acoperite cu grijă de un prosop nou, alb, brodat. Îndemnându-mă cu vocea-i blândă: „Hai, Dienuțo, cu mine la biserică!”

Sărbătorile Pascale sau orice altă sărbătoare nu sunt marcate pentru miel, ouă roșii, carne sau vin, ci sunt sărbători care reunesc familii, oameni și destine. Sărbătorile creează amintiri, păstrează tradiții, pomenesc de oamenii dragi care nu mai sunt printre noi și recreează conexiuni.

Sărbători luminate vă doresc. Uitați măcar pentru o zi de calculator și de telefon. Creați amintiri ca să aveți ce povesti copiilor și nepoților voștri.