La ce gând vă duce cuvântul „hibrizi? Cu siguranță, v-ați gândit la ceva rău, nu-i așa? Oricare ar fi poziția fiecăruia, cert este că, astăzi, viticultura se dezvoltă datorită hibrizilor. Cum au apărut hibrizii și ce reprezintă aceștia?
Apariția hibrizilor și metamorfoza viticulturii
La mijlocul secolului al XIX-lea, Europa a fost lovită de mai multe boli criptogamice (boli provocate de ciuperci parazite), cum ar fi făinarea și mana. Apoi a venit criza generată de invazia filoxerei – Phylloxera vastatrix Plancth, păduchele sau insecta „ucigașă” a Vitis Vinifera provenită din America de Nord. Odată cu apariția insectei, viticultura s-a schimbat în totalitate. Astfel istoria viței de vie se împarte în două perioade: perioada prefiloxerică și cea postfiloxerică.
Prima perioadă este cea mai lungă din istoria viei. Însă după atacul insectei, a urmat perioada postfiloxerică unde mai multe țări viticole au ajuns în situații de impas.
În Europa, filoxera apare pentru prima dată în 1863, la Londra, apoi se răspândește în Franța în 1868 și alte țări distrugând majoritatea viilor Vitis Vinifera. În Basarabia, precum și alte regiuni cum ar fi Crimeea, Georgia, filoxera a pătruns în 1875 odată cu importarea unui material săditor adus din Erfurt – oraș din Germania.
Această insectă (filoxera galicola și filoxera radicicola) poate distruge nu numai partea aeriană a plantei, dar și rădăcinile acesteia.
În 3-4 ani după plantarea viei, filoxera atacă rădăcina și usucă planta. După nenumărate încercări eșuate de combatere a insectei cu diverse soluții chimice, suprafețele de viță de vie nobilă din Europa s-au redus considerabil. Unele soiuri au dispărut complet. Din păcate, doar câteva soiuri manifestă o anumită rezistență la atacul insectei, dar nu într-un mod suficient conform cercetărilor: Traminer, Cabernet Sauvignon, Rkatsiteli, Mtsvane, Rară Neagră și Fetească Neagră.
Totuși au fost și excepții. Astăzi există regiuni viticole unde insecta nu se poate manifesta. Din ce cauză?
Datorită unor politici mai stricte, a unor factori de mediu, a solurilor nisipoase, condițiilor naturale care nu au permis înmulțirea și dezvoltarea insectei: Chile, Sicilia, o parte din Australia de Vest, Tasmania, partea de sud a Armeniei, etc. De asemenea, în alte state, insecta a apărut mult mai târziu. Pentru o vreme, unele țări s-au bucurat de un statut „liberi de filoxera”: Peninsula Crimeea (în 1954), partea sud-vest a Australiei (în 2006) și altele.
Perioada de aur a hibrizilor producători direcți, HDP
Așadar, substanțele chimice stropite peste plantă nu au avut niciun efect, deoarece insecta își găsea refugiu în sol. Însă, cercetătorii din acele vremuri au remarcat că vițele americane din specia Vitis tolerează păduchele, de aceea s-au gândit la soluții cu „implicarea” lor. Prin urmare, cam de la această idee a pornit era utilizării hibrizilor în viticultură.
Hibrizii producători direcți, HDP – aceștia nu au nevoie să fie altoiți, se dezvoltă pe rădăcinile proprii, foarte rezistenți la filoxera. HDP au apărut prin încrucișare naturală sau artificială a unor specii diferite de struguri, prin polenizare. Cel mult, în urma încrucișărilor, s-au utilizat descendenți până în a 4-a generație. De aceea, în gena hibrizilor producători direcți există până în 50% Vitis Vinifera.
Primele încercări au vizat hibridizarea soiului american Vitis Labrusca cu soiurile nobile. Treptat, s-a adeverit că utilizarea hibrizilor producători direcți nu garantează un vin de calitate, din cauza structurii apoase, fără vreo șansă să reziste în timp. Mai mult, HDP pot afecta sistemul nervos din cauza unui conținut extrem de ridicat de etanol, sau concentrații mari de diglucozid de malvidină. Astăzi, hibrizii producători direcți sunt interziși în producția comercială de consum din UE. Însă, din păcate, aceștia se mai întâlnesc prin curțile oamenilor. De Căpșunică/Isabella ați auzit? Pai, aceasta este unul din hibrizii interziși, mai sunt și alții precum: Othello, Noah, Jacques Clinton şi Herbemont, etc.
Care sunt hibrizii care pot fi plantați sau din care se pot produce vinuri? Răspunsul e unul clar – Hibrizii interspecifici creați pentru a rezistenta la temperaturi extreme, la diverse boli criptogamice (boli provocate de putregaiul cenușiu, mana, făinarea, etc.) și insecte dăunătoare, cum ar fi filoxera. Mai mult decât atât, prin crearea hibrizilor interspecifici rezistenți la boli, viticultorilor li s-a oferit posibilitatea de a renunța la utilizarea în exces a pesticidelor care conțin metale grele. Hibrizii interspecifici conțin în genele lor 75-80% Vitis Vinifera. Dar cel mai important, datorită unor asemenea hibrizi, astăzi avem o viticultură care se poate dezvolta. Aici mă refer la portaltoi.
Ce este un portaltoi?
În 1869, un cercetător pe nume Laliman a ținut să evidențieze importanța altoirii soiurilor europene pe un portaltoi cu soiuri americane (li se mai spune soiuri sălbatice). Această nouă practică a bulversat industria vinicolă din întreaga lume. Unii au acceptat provocarea din prima, iar alții au implementat această practică mai târziu. În aceeași ordine de idei, primele portaltoiuri au fost create prin selecție utilizând Vitis Rupestris și Vitis Riparia, apoi s-a apelat la hibridizare. De data asta s-a folosit un alt soi american – Vitis Berlandieri încrucișat fie cu Vitis Rupestris, fie cu Vitis Riparia.
Primele portaltoaie utilizate la nivel mondial au fost create prin selecția Labrusca x Riparia. Cele mai cunoscute și utilizate în Europa au fost Vitis Riparia cu trimitere la Riparia Gloire. Din Vitis Rupestris, rezistent la ger, s-a obținut Rupestris du Lot. Acesta era răspândit în Mediterană, America de Sud, California și Bulgaria. Totuși, portaltoiul era vulnerabil la filoxera. Astăzi nu se mai folosește pentru că e depășit de alți portaltoi hibrizi, cum ar fi 140 Ruggeri și 1103 P.
Pare destul de complicat, nu? Portaltoiul e o temă ce nu poate fi neglijată de un vinificator care vrea să dea naștere unor vinuri de excepție. Dar e un subiect destul de complex și interesant. De reținut că nu doar condițiile climatice, solul, temperaturile și pantele contribuie la un vin de calitate, dar și potrivirea unui portaltoi. În literatura de specialitate, compatibilitatea dintre soi și prortaltoi se numește „afinitate”.
Prin urmare, cum este folosit portaltoiul? Să zicem că dorim să plantăm o parcelă cu Cabernet Sauvignon care să crească sănătoasă și să dea struguri de calitate superioară. De ce avem nevoie? Mai întâi de toate, trebuie să cunoaștem totul despre acea parcelă. Mă refer la clima, vântul, expozițiile, înclinația pantei. Inclusiv e nevoie de cercetări, chiar și de laborator, asupra a tot ce înseamnă temperatura, umiditatea, mineralele, Ph, nivelul de calcar și structura solului. Ținând cont de factorii menționați, se va alege un portaltoi care să fie compatibil nu numai la factorii naturali, dar și la soiul de altoi. Astfel, ca să salvăm via de insecta ucigașă, va trebui ca rădăcina să fie reprezentată de un portaltoi compatibil cu altoiul, adică cu tulpina lui Cabernet Sauvignon. Cum și când are loc procesul de unire ale acestora?
Cum e posibil ca două specii diferite să conviețuiască împreună? Practic, prin această altoire, le obligăm să se suporte toată viața, chiar dacă uneori nu va fi o viață ușoară, pentru că ambele vor ține să dea naștere propriilor copilii și să meargă pe drumuri diferite. Ori, intervenția viticultorului va fi necesară și de data aceasta, mai ales pentru a obține rezultate bune ce se vor reflecta în calitatea vinului.
Câte feluri de portaltoi există și prin ce se deosebesc?
Nu voi pomeni toate portaltoaiele existente. Acestea sunt folosite în funcție de terroir-ul unei regiuni viticole. În Republica Moldova, în funcție de microclimat și afinitatea pentru un soi anume, se utilizează portaltoaiele Riparia 101-14, Kober 5 BB, SO4, Ruggeri 140.
- Din încrucișările Berlandieri x Riparia s-au produs portaltoaiele Kober 5BB, SO4, 420A, 5 C, precum și Crăciunel-2. Portaltoiuri cu vigoare ridicată care se transmite și la soiuri nobile altoite. Rezistă la cloroză. Cloroza mai apare dacă în sol există o cantitate mare de calcar pe care planta nu o suportă. Drept rezultat, frunzele se îngălbenesc.
- Berlandieri x Riparia Kober 5 BB – creat în Austria prin selecție clonală din semințele Berlandieri x Riparia Teleki. Acest portaltoi crește viguros, rezistent la filoxera, rezistent la secetă și îngheț. Suportă excesul de umiditate. Rădăcina se dezvoltă pe toate tipurile de sol. Suportă solurile care nu depășesc 20% calcar. Are o afinitate pentru toate tipurile de soiuri nobile. În R.Moldova a fost introdus în 1946.
- SO4 creat în Germania prin selecția clonală Berlandieri x Riparia Teleki 5 A. Alții experți consideră că portaltoiul ar proveni de la Berlandieri x Teleky 4 A. Rezistă la secetă, acceptă concentrația de calcar din sol de 17%. Butașii sunt viguroși și rezistenți. Lăstarii cresc pe verticală, ceea ce ajută la legarea lor pe spalier. Sensibil la sărurile nocive din sol.
- Crăciunel 2– creat în România, în 1935, prin selecționarea clonală Berlandieri x Riparia Kober 5 BB. Are o creștere viguroasă. Rezistent la filoxera, secetă și la excesul de umiditate.
- Portaltoaiele rezultate dintre Riparia x Rupestris: 101-14, 3309 C.
- Riparia x Rupestris: 101-14 MGT – soi creat în 1882 în Franța. Portaltoi mai aproape de soiul Riparia decât de Rupestris. Rezistent la filoxera, la temperaturi mai joase și mai puțin la căldură și umiditate. Nu suportă solurile cu un conținut de calcar de peste 9%. Acesta are o afinitate pentru majoritatea soiurilor europene.
- Mai sunt și alte portaltoiuri rezultate din aceste soiuri, cum ar fi Riparia x Rupestris 3309 C care, din păcate, este mai puțin rezistent la temperaturi extreme și formează lăstari din căpățâna butucului care presupune costuri pentru îndepărtarea lor, de aceea nu este atât de utilizat de vinificatori.
- În urma încrucișărilor Berlandieri x Rupestris s-au creat portaltoaiele: 1103 P, 110 R, 140 Ruggeri (140 Ru), etc.
- 110 R și 140 Ru oferă mustului un gust mai acid și un Ph mai jos. 140 Ru are lemnul mai viguros, iar 110 R este răspândit în Mediterană, rezistent la cloroză și căldură.
- 1103 P este plantat pe soluri argiloase. Rădăcina nu are nevoie să se dezvolte prea tare. Rezistent la căldură și umiditate.
Cum se alege un portaltoi?
- În primul rând se va lua în vedere rezistența acestuia la filoxera și la alte boli;
- Gradul de afinitate, cu alte cuvinte, capacitatea soiurilor nobile (altoiul) de a conviețui și se dezvolta cu un portaltoi;
- Tipul de sol și nivelul de calcar pe care îl pot suporta soiurile implicate. De exemplu, soiurile Riesling, Traminer, Silvaner sunt mai sensibile la cloroza calcară. Majoritatea soiurilor din familia Pinot au o rezistență la cloroză. Excesul de calcar în sol blochează fierul solubil și limitează accesul plantei la elementele necesare pentru creștere. De curând, s-a creat portaltoiul Fercal, devenind cel mai rezistent la cloroză. Acesta mai suportă temperaturile ridicate și umiditatea. Oferă vinuri de calitate, cu un potențial înalt de învechire. Perfect pentru climele secetoase, cu soluri calcaroase;
- Solurile acide, de regulă, sunt îmbibate cu metale grele, ceea ce nu permite dezvoltarea rădăcinilor. Însă, a fost creat un nou portaltoi rezistent la astfel de soluri – Gravesac;
- Alte condiții de mediu, precum temperaturile extreme (frigul și seceta), umiditatea solului. Rezistența soiurilor de portaltoi la excesul de umiditate este determinată de modul de dezvoltare a sistemului radicular. S-a constatat că soiurile, cu un sistem radicular puternic, sunt mai rezistente la secetă și umezeala din sol. De asemenea, acestea pot rezista la conținutul de minerale, inclusiv la metalele grele;
- Durata de vegetație. Relația dintre altoi și portaltoi determină începutul dezmuguritului și a perioadei de înflorire;
- Deseori, pe portaltoiul mai viguros, altoiul capătă trăsături similare. Viticultorii din regiunile calde nu preferă această proprietate, pentru că via dezvoltă frunzăriș și productivitate ridicată. O rădăcină și plantă foarte viguroasă sunt potrivite pentru climele temperate continentale, regiuni cu soluri sărace în minerale. De reținut, portaltoiul este responsabil pentru absorbția mineralelor din sol.
Cele mai utilizate portaltoiuri din Moldova
De exemplu, în regiunea Codru, cu căldură și umiditate relativă, cu veri calde, primăveri instabile și ierni friguroase, soiul Sauvignon Blanc altoit pe diferite portaltoaie va avea rezultate diferite. Observațiile în scop de cercetare pentru o perioadă de 5 ani au demonstrat că pe Ruggeri 140, față de alte portaltoaiele, majoritatea ochiurilor plantelor de Sauvignon Blanc nu au putut rezista la ger. Cele mai productive portaltoaie s-au dovedit a fi cele care oferă un conținut ridicat de glucide în must. Cum ar fi, de exemplu, 101-14 și Kobber 5 BB. Totuși, cele mai multe aprecieri le-au obținut vinurile ale căror plante s-au dezvoltat pe SO4 și Kobber 5 BB.
Merlot din zonele calde cu soluri nisipoase devine pe SO4 o plantă foarte viguroasă, spre deosebire de situația în care ar crește pe propriile rădăcini. Dar asta accelerează, involuntar, un exces de azot contraindicat în viticultură. Merlot pe SO4 dă o recoltă bogată în regiunile mediteraneene, dar scade randamentul. Planta e bogată în frunze. Mustul Merlotului are un nivel de alcool mai mic. De aceea, portaltoiul SO4 este recomandat pentru climele continentale, cu umiditate relativă, pe soluri cu un conținut de argilă mai ridicat, sau pe solurile sărace în minerale. De asemenea, Merlot oferă rezultate remarcabile pe portaltoiul 101-14, unde clima este continentală, pe soluri cu structură mai grea. La fel, Pinot Noir e compatibil cu portaltoiul 101-14, deoarece solurile sunt calcaroase, cu umiditate relativă.
În cazul lui Syrah, acesta dă rezultate excepționale pe 101-14 și 140 Ru, dar numai pe anumite soluri. Mai bine zis, rezultatele depind și de regiunea aleasă. În funcție de condițiile pedoclimatice, se va alege portaltoiul corespunzător. Cabernet Sauvignon, din regiunile cu climă continentală, apreciază portaltoiul 101-14. Acesta este rezistent la frig. Soiurile de selecție nouă (Viorica, Riton, Alb de Onițcani, etc.) au o afinitate pentru Kober 5 BB.
Dacă rădăcina e un portaltoi cu pretenții la tipul de sol, oare mai ținem cont de preferințele soiului nobil?
În cercetarea mea despre portaltoi mi-am pus următoarea întrebare: „Dacă rădăcina este un portaltoi foarte pretențios la un anumit tip de sol, de ce lumea se agită că soiurile nobile au preferințe pentru cutare sau cutare sol?” Răspunsul este destul de complex. Prin intermediul portaltoiului, planta se hrănește. Să zicem că avem câteva rânduri din soiul Chardonnay plantate pe soluri sărace, pe o rădăcină de portaltoi sensibilă la calcar. În acest caz, acest Chardonnay nu va prezenta un vin de calitate. Motivul e că soiul, în sine, preferă soluri medii calcaroase și calcaroase. De aceea, se va alege cu grijă portaltoiul ținând cont de terroir-ul existent.
În încheiere, datorită hibrizilor și a portaltoiului, nu numai că reușim să ținem filoxera sub control, dar și dezvoltăm viticultura în ciuda provocărilor existente. Practic, în funcție de portaltoi, rădăcina poate crește oriunde, dar depinde de capacitatea altoiului să se adapteze, să acumuleze mineralele necesare pentru producerea de vinuri de calitate. De remarcat că, dacă nu s-a ales corect portaltoiul, inclusiv s-a greșit la capitolul afinitate, atunci nu se poate face absolut nimic. De ce? Pentru că planta a suferit o modificare morfologică, s-a adaptat conviețuind alături de portaltoi. Singura soluție e s-o iei de la capăt!
Bibliografie selectivă:
- M. Negruly, L.N. Gordeeva, T.I. Calmîcova, Ampelografia și bazele viticulturii. Editura Vishaya Scola. Moscova, 1979;
- I. Rubanov, Microraionarea soiurilor de struguri din Moldova. Editura Știința. Chișinău, 1983;
- M. Negruly, Viticultura – ampelografie și selecție. Moscova, 1956;
- A. Peleax, Dicționarul vinificatorului. Editura Colos. Moscova, 1982;
- S. Morozova, Viticultura, Bazele ampelografiei. Moscova, 1987;
- I. Ungureanu, V.A. Ursu, Tehnologia producerii vițelor altoite. Editura Cartea Moldovenească. Chișinău, 1986;
- S.Ungureanu, E. Obadă, N. Creveț, Potenţialul productiv şi oenologic al soiului sauvignon altoit pe soiurile de portaltoi raionate în Republica Moldova. Revista „Pomicultura, Viticultura şi Vinificaţia” nr. 4 [70] 2017;
- S. Ungureanu, Recomandări privind alegerea soiurilor de portaltoi pentru 8 soiuri clasice şi 10 soiuri de selecţie nouă. Revista „Pomicultura,Viticultura şi Vinificaţia”, nr. 3 [57] 2015;
- Noe Cochetel, Influence du génotype de porte-greffe dans la signalisation azotée et le développement du greffon chez la vigne. Thèse de doctorat, 2016;
- Antoine Gautier, Rôles du porte-greffe et du greffon dans la réponse à la disponibilité en phosphore chez la Vigne. Thèse de doctorat. Université de Bordeaux, 2018;
- Gut, C. ; Lovelle, B. R.; Fabre, F.Conference Title : XIV International GESCO Viticulture Congress. Geisenheim, Germany, 23-27 August, 2005: Incidence du porte-greffe sur le comportement du cépage Syrah Effect of rootstock on Syrah behaviour.
- Delas, R. Pouget, Influence du greffage sur la nutrition minérale de la vigne. Conséquences sur la fertilisation, Connaissance Vigne Vin, 1979, 13, W 4, 241-261;
- Scheidecker, La greffe, ses conditions anatomiques, ses conséquences physiologiques et ses résultats génétiques éventuels. Année Biologique, 37 (3-4), 107-172;
- Cornelis van Leeuwen, Jean-Philippe Roby, Choix du porte-greffe, https://www.researchgate.net/publication/293499567_Choix_du_porte-greffe
- http://perso.numericable.fr/cf40/articles/4041/4041420A.htm
- https://www.idealwine.net/vignes-franches-de-pied-histoire-et-consequences-sur-le-gout-du-vin/
- at/ewDL3
- https://rb.gy/yeccrr
- https://www.persee.fr/doc/jatba_0370-3681_1925_num_5_51_4341
