Celebrul expert din lumea vinului, mai ales al celor franceze, Steven Spurrier, fiind fondatorul Academie du Vin, inclusiv al Christie’s Wine Course, a decis în 1976 să organizeze un concurs de degustare a vinurilor franceze la Paris că să demonstreze întregii lumi că vinurile franceze rămân excepționale în continuare.
Însă zvonurile despre vinurile din California l-au provocat, fapt pentru care face drum până acolo. Ajuns în SUA, California, regiune vinicolă, Napa Valley, somelierul descoperă o cultură și o altă abordare a vinului. Steven Spurrier a degustat mai multe vinuri din această zona și decide să ia cu el câteva sticle la concurs, cu excepția unui vin de la Château Montelena, vinificatorul căruia se opunea unei astfel de competiții din mai multe motive, pe care le veți descoperiți în film.
Până la urmă vinurile de la această vinarie ajung la concursul organizat în Franța, spărgând stereotipul înrădăcinat, creând un șoc în lumea vinului francez, de aici și denumirea filmului. Acest film bazat pe fapte reale, scoate la iveală o drama a unui vinificator aflat la răscrucea dintre succes și abisul dezamăgirilor.
Evident, nu lipsesc scenele romantice a doi tineri, unul dintre care este fiul vinificatorului și tânăra care a venit să facă practică la vinarie.
Pasionații de vin vor află lucruri interesant din acest film cu tematică vinuri Bottle Shockvin și anume despre terroir, soiuri, procesul de vinificare, un interes aparte este acordat faimosului Chardonnay etc.
Credit photo: vinepair.com