Cuprins
Primitivo și Negroamaro Day la București
Astăzi, 5 martie 2019, a avut loc evenimentul Primitivo & Negroamaro Day, organizat de Club Somelier București. Inițial, nu înțelegeam de ce organizatorii au decis ca aceste două soiuri italienești să fie celebrate în aceeași zi. Răspunsul l-am aflat descoperind mai multe despre Primitivo și Negroamaro. Ce leagă aceste soiuri? De ce Primitivo a devenit mult mai faimos decât Zinfandel? O fi oare Negroamaro atât de negru și amar? La aceste întrebări și multe altele despre Primitivo și Negroamaro voi încerca să răspund în textul de mai jos.
Apulia - Domiciliul celor doi magnigici: Primitivo și Negroamaro
În sudul Italiei, regiunea Apulia (Puglia în limba italiană) Primitivo și Negroamaro sunt la ei acasă și definesc cumva această zonă. Anume în această regiune, aflată geografic pe tocul cizmei peninsulei italice, producerea vinului este foarte importantă.
Apulia este considerată și „pivnița Europei”. Vița-de-vie din Apulia se întinde pe o suprafață de 114 000 ha (date din 2015), iar o bună parte de timp această regiune era recunoscută pentru vinurile de masă (30 000 ha) precum și alte vinuri produse la vrac.
De asemenea, până la cel de-al Doilea Război Mondial, aici vița-de-vie de era plantată utilizând metoda „alberello”. Mai exact, planta era lăsată să crească asemenea unui arbust cu tulpini bine dezvoltate, înalte, fără a i se oferi un obiect de sprijin. Soiuri specifice zonei: Primitivo, Nero di Troia, Negroamaro, Susumaniello.
Administrativ, Puglia este împărățită în 3 subregiuni: în partea de nord cu Foggia, centru cu Bari și Taranto, iar sudul cu Brindisi și Lecce. Adevărata Apulia, cu vinurile sale memorabile, se află în raza liniei Taranto-Brindisi – parte din traseul „Drumul Appian”. Cele mai importante microzone cu un terroir diferit și vinuri de cea mai bună calitate sunt: Colline Joniche Tarantine, Martina Franca, Locorofando, Gioia del Colle, Salice Salentino. Din producția regională de vinuri în Apulia domină Primitivo (39%), Negroamaro (16%), Red blend din soiuri locale (7%), Malvasia Nera + Negroamaro (7%), Primitivo și Negroamaro (4%). În ceea ce privește atribuirile reglementate, în Apulia sunt 28 Denominazione di Origine Controllata DOC și 4 Denominazione di Origine Controllata e Garantita DOCG.
Regiunea este caracterizată de o climă mediteraneeană fierbinte, secetoasă. Majoritatea podgoriilor se întind de-a lungul coastei, cât mai aproape de brizele ocazionale ale mării (cu referire la Marea Adriatică sau Marea Ionică). Solul variază în dependență de microzone, fie acesta este bogat în oxid de fier, fie identificăm straturi de calcar (cretacic – ultima perioadă a mezozoicului, caracterizată de depozite masive de calcar formate în perioada jurasicului). Deseori, alături de podgoriile bătrâne din Apulia se întâlnesc și plantații de măsline.
De ce Primitivo?
Acest soi a devenit simbolul unui vin veritabil din sudul Italiei. Originea lui Primitivo se pierde în negura timpului. Pe la mijlocul secolul XVIII-lea, în Italia, acesta a fost consemnat în scrierile unui preot Francesco Filippo Indellicati. Fiind pasionat de cultura viței-de-vie, acesta a observat că din toate soiurile plantate (clone) anume bobițele lui Primitivo se coc primele.
Astfel, l-a denumit Primitivo, adică „ primus” din latină, nume care a rămas până în zilele noastre. S-au făcut cercetări și s-au scris multe lucrări despre originea acestui soi.
În cele din urmă, analizele ADN au confirmat că atât Primitivo, cât și Zinfandel (considerat o bună parte de timp soi american) au gene comune. Unii critici consideră că aceste două soiuri, chiar dacă au același ADN, sunt distincte. O diferență de terroir și de gust le oferă caractere distincte.
Succesul lui Primitivo față de Zinfandel, după cum afirmă unii specialiști, se rezumă la factorii enumerați mai sus. Primitivo are o structură mult mai bună și un potențial de învechire. O altă calitate a lui Primitivo constă în cantitatea mai ridicată a zaharurilor naturale. De altfel, în 2010, Apulia a obținut titlul de DOCG pentru Primitivo di Manduria Dolce Naturale. În ani buni de recoltă, strugurii sunt culeși și lăsați să se stafidească prin uscare. De amintit că Primitivo di Manduria a primit atribuirea de DOC în 1974. O altă microzonă în care Primitivo prinde caracter și definește regiunea sudică a Italiei este Salice Salentino DOC.
Totuși, secretul originilor lui Primitivo și a lui Zinfandel a fost dezvăluit prin anii 1960, în urma unor cercetări realizate de experți americani. S-a constatat că acest soi a fost plantat mai întâi în peninsula balcanică, mai exact în Croația. Primitivo și Zinfandel sunt descendenții lui Tribidrag (Crljenak Kasteljanski). Tribidrag a ajuns în Italia prin Marea Adriatică, iar în SUA a pătruns mai întâi în Boston, din Viena.
Primitivo di Manduri are un caracter elegant, un corp echilibrat, plin, fructat, iar taninurile sunt dulcegi și moi.
Aciditate mică și un nivel de alcool ridicat. Primitivo din alte subregiuni ale Apulei are un stil diferit, caracterizat printr-o structură mai ușoară, delicată ușor catifelată. Dominat de arome de fructe negre dulci, impresii balsamice, condimente, gemuri și ierburi uscate.
Care e povestea lui Negroamaro?
Negroamaro – sinonime/denumiri locale precum: Abruzzese, Albese, Jonico, Purcinara. Măsurat în hectare, în Apulia/ Puglia, Negroamaro ocupă o suprafață de 12. 000 de ha. Negroamaro este considerat printre cele mai vechi soiuri din Italia. Se consideră că ar fi ajuns pe teritoriul Italiei odată cu colonizarea elenă din secolul 7-8 î.Hr. Grecii de pe acele vremuri numeau zona sudică a Italiei – Enotria, ca fiind tărâmul vinului. Negroamaro semnifică negru și amar.
Negru datorită pieliței întunecate. Totuși, vinul nu are gust amar. Unele ipoteze susțin că denumirea soiului e o combinație de cuvinte italienești și grecești, care semnifică același lucru: negru. E o dezbatere aprigă între susținătorii care cred că Negroamaro este asemănător soiului grecesc Xianomavro și alții care consideră că soiul are origini balcanice. Negroamaro este un soi ce se adaptează ușor condițiilor climaterice. Face față secetelor. Mai mult, acesta are o rezistență sporită față de unele maladii ce pot afecta dezvoltarea plantei.
Negroamaro poate fi caracterizat drept un vin cu un caracter rustic, taninuri în forță, pline, dar moi, delicate. Corp suplu cu aciditate medie. Vinurile Negroamaro cu atribuire DOC se găsesc în Salice Salentino. De remarcat că tot mai mulți producători susțin cupajul între Primitivo și Negroamaro. E un mariaj reușit. Am încercat câteva variante și mi s-au părut diferite, elegante, rafinate.
Câteva descrieri de vinuri specifice zonei Apulia
Mai jos, descriu câteva dintre vinurile degustate la eveniment, Primitivo și Negroamaro. Vinuri care reflectă terroirul, specificul din Apulia.
Primitivo di Manduria Li Cameli 2016
Mi s-a părut a fi între un vin tânăr și unul cu stil, elegant și serios. Când reprezentanții producătorului menționau că acesta este „Vinul Papei”, nu le-am acordat mare atenție, însă treptat m-am gândit că ar putea fi adevărat zvonul. Roba sa este, într-adevăr, atrăgătoare de un roșu rubiniu intens cu tente violacee. Chiar dacă la început pare un pic auster, nasul este dominat de arome de fructe negre, struguri copți și câteva tușe de vișină răscoaptă. Un gust sublim cu note de prune, cireșe și condiment. O structură echilibrată, armonioasă, plină. Aciditatea medie este bine susținută de nivelul de alcool de 15%. Postgust de excepție, de lungime lungă. recomandare apărută în Revista Vinul.ro, nr. 123, noiembrie- decembrie 2018).
Canti Estate Primitivo 2016
Primitivo de la Canti specific din regiunea Puglia, Italia, e un vin atipic zonei respective. O culoare de un roșu intens cu reflexii violacee, ușor opac. Nasul dezvăluie arome ce amintesc a dulceață de cireșe negre dulci, acompaniate de note precum piper negru măcinat și scorțișoară. De asemenea, pare neobișnuit, dar am simțit note discrete de coji de mandarine uscate. Deși ar trebui să se evidențieze printr-un nivel ridicat de alcool inclusiv cu o aciditate marcată – elemente ce definesc vinurile roșii din această regiune, se pare că producătorii au optat pentru un caracter delicat, suav și catifelat. Astfel, nivelul de alcool de 13% și aciditatea media creează o armonie plăcută, rotundă și condimentă. Un final elegant, intens fructat cu tente condimentate. (recomandare apărută în Revista Vinul.ro, nr. 120, august 2018)
Le Camarde Negroamaro + Primitivo 2015
Un cupaj impresionant dintre Negroamaro (80%) și Primitivo (20%) de o culoare de un roșu rubiniu cu reflexii deschise. Dezvoltă arome de fructe negre dulci, armonios combinate cu note de cuișoare. În gust domină cireșele coapte și prunele confiate. Impulsuri balsamice. Delicatele urme de baric se fac și ele sesizate. Pe lângă paleta de arome menționate mai sus, am sesizat și câteva senzații de rășină. Corp suav, plin. Taninuri potolite, moi. Aciditate medie în perfectă armonie cu nivelul de alcool de 13,5%. Un final picant, îndrăzneț. Mi-a plăcut enorm combinația.
Primitivo Gioia del Colle DOC 2015 Marpione Tenute Viglione – Organic Wine
Un vin organic cu o robă de un roșu rubiniu cu tente delicate cărămizii. Vinul a fost maturat timp de 12 luni în butoaie tradiționale și încă 4 luni în baric francez. Nasul este plin de fructe negre dulci, dublat de impresii picante. Nu lipsesc senzațiile balsamice. Mai discrete, dar se fac simțite și urmele de tabac. Un corp rotund, echilibrat, ușor catifelat, cu o aciditate vie pentru nivelul de alcool de 14,5%. Postgust picant. Datorită fructului, vinul câștigă o impresie dulceagă. Plăceri gustative garantate.