Cel mai bun vin din Moldova?
Cele mai neașteptate surprize din lumea vinului moldovenesc le poți găși în diverse clasamentele (de obicei, tipice) ale vinurilor de peste Prut.
Top cele mai bune vinuri moldovenești – înțeleg că unele topuri sunt făcute pentru promovare, e ceva normal, mai ales atunci când vorbim de publicitate, și că descrierea unui vin nu poate influența sub nicio formă decizia unui vot sau, generalizând, schimbarea unui regim politic – acuzații ce par a fi mai mult bizare. Personal, am doar două obiecții. Prima vizează unghiul și felul de abordare care pot influența negativ asupra întregii imagini a vinului din Republica Moldova.
De exemplu, un anume Top cele mai bune „7” vinuri din Republica Moldova – clasament realizat în urmă unui sondaj pe un eșantion de 50 persoane, pune în aceeași oală toate vinurile, fără a se lua în considerare unele trăsături definitorii pentru aprecierea lor. Cu alte cuvinte, nu s-a luat în calcul tipul, varietățile, metoda de vinificare, anul recoltării, tehnologiile etc. Mai mult decât atât, din eșantion fac parte persoane care nu a degustat un anumit vin, ci doar au auzit despre brand și îl califică că fiind bun. Alți respondenți vor enumera doar acele vinării pe care le cunosc cel mai bine deoarece le-au vizitat sau au avut o cunoștință care le-a povestit despre vizita la cramă respectivă.
Rezultatul? Unii clienți își exprimă dezamăgirea prin refuzul de a încerca și alte noutăți din lumea vinului moldovenesc, pentru că le-a catalogat pe toate la fel. Cea de-a două observație ține de rafinamentul autorului care urmează să promoveze un vin prin crearea unui anumit clasament.
Astea fiind spuse, mi se pare corect că în așa-zisele „Top-uri create”/Top cele mai bune vinuri moldovenești – să se ia în considerare doar aspectele importante ale vinurilor, iar pentru a le veni în ajutor pasionaților de vinuri, le propun următoarele variabile:
- Vinuri roșii, albe, rose;
- Vinuri seci, demiseci, dulci, demidulci, licoroase albe, licoroase roșii, icewine;
- Monovarietale sau cupaje;
- După anii de recolta;
- Vinuri baricate sau fresh;
- Potențialul de învechire;
- Vinuri vechi sau vinuri noi;
- Vinuri raportate la preț-calitate;
- În dependență de producători: mari sau mici;
- Alte aspecte mai puțîn relevante: etichete, denumiri, mesaje, concursuri internaționale, noutăți, etc;
- Pentru pedanti – buchetul, structura, postgust, etc.
Personal, chiar dacă aș respectă în totalitate aspectele enumerate mai sus, totuși evit pe cât posibil realizarea unor clasamente. Vinurile care m-au cucerit în totalitate nu merită să fie clasificate, ci mai degrabă recomandate, savurate sau adăugate în colecția privată.