10 ani de vinuri bune de la Micii Producători din Moldova

micii producatori

În Republica Moldova, mica Țara a Vinului, există 37 mici producători de vinuri, care exploatează peste 360 hectare de viță-de-vie, produc anual peste 510 mii de sticle de vin, plasate pe piața locală și exportate în 17 state. Aceste vinuri sunt apreciate cu peste 140 de medalii la concursuri internaționale și în sute de articole din presă străină și locală, sunt rezultatul a unor ample programe de calitate și de promovare implementate și a zecilor inițiative de lobby și advocacy. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele activității Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova, care, pe 26 aprilie a marcat zece ani de activitate.

Fondată în aprilie 2010, la inițiativa a 9 entuziaști, dintre care 5 producători de vinuri de boutique, Asociația Micilor Producătorilor de Vinuri din Moldova a reușit să demonstreze reușite remarcabile. Micii producători de vin sunt considerați artizani ai vinului, creatori ai unui produs rezultat din alchimia subtilă între om, terroir şi know-how-ul tradițional. Vinurile lor sunt caracterizate prin originalitate și autenticitate: atât prin respectarea unor tradiții ancestrale, cât şi prin utilizarea metodelor moderne de viticultură și vinificație.

10 ani de vinuri bune de la Micii Producători din Moldova 1

Pe parcursul activității, Asociația a reprezentat interesele membrilor săi în scopul creării unui mediu de concurență egală și loială, și reducerii barierelor administrative și regulatorii, care afectează competitivitatea micilor producători. Au fost adresate zeci de scrisori și documente de poziție, au fost realizate acorduri de colaborare cu universitățile, organismele de certificare și cu alte asociații de business.

10 ani de vinuri bune de la Micii Producători din Moldova 2

DIANA LAZĂR - VICE DIRECTORUL PROIECTULUI DE COMPETITIVITATE DIN MOLDOVA

Un producător mic de vinuri poate avea un venit de 4 ori mai mare raportat la un kilogram de struguri, dacă acesta vinifică și vinde un vin îmbuteliat de calitate. În plus, micile crame aduc un plus de originalitate ofertei naționale de vinuri, pe plan local și la export. Proiectul de Competitivitate din Moldova este partenerul strategic al Asociației Micilor Producători de Vinuri, de la fondare până astăzi. Suntem mândri de succesele Asociației și a fiecărui membru în parte”.

10 ani de vinuri bune de la Micii Producători din Moldova 3

Vinurile produse de micii producători sunt vinuri de calitate, autentice, cu caracter, vinuri tradiționale, care promovează cultura națională, terroir-ul și valorile locului unde sunt produse. Pentru promovarea acestor vinuri, Asociația a desfășurat zeci de campanii de comunicare, a organizat participarea cu stand dedicat al Asociației la 25 de târguri și expoziții specializate, micile crame fiind reprezentate și la peste 50 de evenimente sub egida brandului de țară, dar și la toate edițiile Vernisajului Vinului, devenit rampa de lansare a micilor producători pentru piața domestică.

Peste 510 mii de sticle de vinuri sunt îmbuteliate anual de micii producători, acestea sunt comercializate prioritar pe piața locală, dar și exportate în 17 țări. Presa internațională specializată a menționat calitatea vinurilor micilor producători în peste 100 de articole, contribuind, astfel, la crearea notorietății Moldovei ca țară producătoare de vinuri.

Asociația colaborează cu Oficiul Național al Viei și Vinului, alte asociații de producători de struguri și de vinuri din Moldova, cu instituții de învățământ din țară și de peste hotare, iar membrii săi sunt specialiști în domeniul vitivinicol, membri în juriul concursurilor internaționale, activi promotori ai culturii vinului.

Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei este partenerul strategic al Asociației Micilor Producători de Vinuri, oferind asistență tehnică și granturi pentru realizarea programelor de calitate, mentorat și de promovare, implementate în perioada 2016-2020.

error: Content is protected !!