Cuprins
Scurtă prezentare
Chiar nu îmi aduc aminte când am devenit prieteni cu Ciprian Haret pe Facebook. La început, acum vreo 2-3 ani, l-am întânit, pentru prima dată face-to-face la un târg de vinuri. Auzisem multe despre el, ca fiind „baiatul rău” cu carte la cap care repede te pune la punct când e vorba de vinuri. Atunci descoperisem că Ciprian era un nume greu în lumea cunăscătorilor de vinuri. La târg, nu am avut curajul să schimb cu el câteva vorbe. L-am salutat și mi-am văzut de ale mele. În schimb, îi urmăream postările și mi-am dat seamă că am de unde învăța ceva nou.
Odată, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat ceva legat de un vin. Astfel am aflat că Ciprian nu e chiar așa cum îl descriau zvonurile. Da, el este bine documentat, citește foarte mult, degustă, descoperă și experimentează. Cred că numai așa poți face diferența dintre un vin bun și altul mai puțin bun. A fi critic nu înseamnă neapărat să fii „rău”, ci din contra, e principalul criteriu al profesionistului.
Astăzi l-am rugat să ne povestească despre vinul francez (franțuzesc)
Cum ai descoperim drumul de la istorie la vin?
Nu este o poveste foarte complicată și alambicată. Pot spune ca a fost un context fericit, în care istoria și vinul s-au întâlnit în același cadru, în primul an de facultate. Pe scurt, am petrecut circa 3 săptămâni de practică arheologică într-o zonă unde vinul este rege: comuna Pietroasele. Aici am avut primul contact adevărat cu vinuri din soiuri nobile, printre care și cu deja defuncta Grasa de Pietroasa.
Restul a venit de la sine și este deja istorie. Virusul a pătruns din ce în ce mai rapid și mai agresiv în mine, obsesia s-a infiripat rapid în cortex și a urmat o perioadă de explorare pe care nu o regret nici o clipă.
Care sunt criteriile de apreciere ale unui vin?
Pentru mine, fiecare vin este o experiență cât se poate de personală. Sunt unul dintre cei care nu crede în obiectivitatea supremă în acest caz. Nu mă va convinge nimeni, niciodată, că degustarea în orb a unui vin elimină subiectivismul doar prin simplu fapt că nu vezi o etichetă la față. Mi se pare chiar arogant să crezi așa ceva. Atâta vreme cât toate simțurile sunt determinate de semnale primite din partea bestiei creier, totul este subiectiv, în funcție de fiecare receptor în parte. Evident, există grade ale acestui subiectivism.
Bineînțeles, pot exista criterii clare de apreciere a unui vin, cel puțin în partea tehnică a acestuia. Poți măcar aprecia dacă un vin este bine sudat sau dezechilibrat, dacă are defecte sau este corect și alți factori de acest gen. Dar să privești și să apreciezi un vin într-un mod cât se poate de calculat, la rece și detașat, nu mi se pare abordarea corectă.
În cazul meu, principalul criteriu de “judecată” este gradul de plăcere pe care mi-l oferă. Degeaba am în față un vin perfect din punct de vedere tehnic, dacă nu mă îmbie să îmi torn un al doilea pahar. Și, crede-mă, am dat peste nenumărate vinuri de acest gen. În astfel de cazuri, încerc să fiu cât mai obiectiv cu putință și să îmi stabilesc singur o linie de echilibru între aceste dileme.
Cum trebuie să fie un vin? Depinde de papilele fiecăruia, de gusturile personale și de filosofia pe care ți-ai format-o în timp. La final, ele vor conta cel mai mult atunci când analizezi un vin. În momentul cand îmi expun părerea despre un vin sau altul, cei care mă citesc trebuie să înțeleagă faptul că totul este filtrat într-un mod cât se poate de personal. Ceea ce spun/scriu nu este un adevăr universal valabil. Așa că, sfatul meu dintotdeauna a fost unul foarte simplu: citește-i pe cei în care ai încredere, dar formează-ți propria opinie asupra unui vin după ce l-ai încercat.
De ce vinul francez/ franțuzesc?
Sincer, nu am stat niciodată să analizez în detaliu motivele pentru care iubesc atât de mult vinul francez. Probabil deoarece sunt un mare admirator al culturii și istoriei franceze, în general, iar obsesia pentru vinurile acestei țări a venit oarecum natural. Pur și simplu sunt fascinat de acest colț de lume, de vinul francez. Toată istoria, toate legendele și poveștile adiacente vinului de aici mi s-au părut mereu extraordinare.
În plus, papilele mele preferă stilul Lumii Vechi, iar vinuri mai elegante, rafinate și sofisticate nu prea am întâlnit în afara Hexagonului (Franța). Nu mai spun de capacitatea uriașă de învechire pe care o au multe vinuri “old school”, iar eu sunt un mare admirator al vinurilor mature și vechi 🙂
Cum se clasifică vinurile în Franța?
Aici ar fi extrem de mult de discutat și mi-ar lua foarte multe pagini să prezint sistemele de clasificare din Franța. Acestea diferă de la o regiune la alta, în funcție de specificul local al fiecărei zone.
Să luăm de exemplu Bordeaux, prima zonă pentru care am dezvoltat o obsesie de-a lungul timpului. Aici, sistemul de clasificare este ceva mai simplu de înțeles, chiar dacă există destule trepte.
Cei mai mulți din lumea vinului sunt deja familiarizați cu principalul sistem de clasificare de aici, grand cru classe (5 trepte de clasificare, mai exact). Pentru foarte mulți, Bordeaux se rezumă doar la vinurile clasificate oficial în 1855. Ele sunt locomotiva care trage după sine restul vagoanelor. Și acum, câteva particularități ale acestei clasificări. Ea este valabilă doar pentru zona Medoc, singura excepție fiind Chateau Haut-Brion. Acesta a fost singurul vin din afara Medoc-ului inclus în sistemul din 1855, ba chiar la nivel de premier grand cru classe.
A fost o mișcare normală, Haut-Brion având cea mai mare faimă internațională la acel moment. Ceea ce probabil puțin știu este că în spatele acestei clasificări a stat, în principal, o rațiune comercial-economică.
Vinurile au fost clasificate în funcție de prețul cerut la acel moment. Bineînțeles, această rațiune a mers mână în mână și cu nivelul calitativ dar, de-a lungul timpului, am văzut că unele proprietăți nu au performat conform cu nivelul lor de clasificare. Avem chiar și reversul medaliei, astăzi, de exmplu, sunt destui producători aflați în eșaloanele inferioare (troisiemes, quatriemes și cinquiemes crus) care își depășec destul de mult nivelul calitativ “oficial”. Foarte mulți experți sunt de acord că aceasta clasificare este destul de învechită, și pe bună dreptate. Dar îmi este clar că nu se va schimba mare lucru în viitor, sunt deja destule interese financiare pentru a nu face acest lucru.
Apoi, avem o clasificare și pentru zona Graves/Pessac-Leognan, reglementată în anul 1953. Unele proprietăți au fost declarate cru classe, cu excepția deja clasificatului Haut-Brion, bineînțeles. Trecând pe malul drept, în St. Emilion, există un sistem cru classe și acolo, de la baza către vârf: grand cru, grand cru classe și premier grand cru classe (A și B). Partea interesantă este că aici clasificarea este revizuită o dată la 10 ani, o excepție fiind în 2006 când, din cauza nenumaratelor scandaluri provocate de anumite decizii, clasificarea a fost declarată nulă. Și ajungem la Pomerol unde, atenție, nu există nici un sistem oficial de clasificare. Și să nu uităm că de aici provin unele dintre cele mai scumpe vinuri din lume, precum Petrus și Lafleur.
Demne de menționat mi se par și clasificările gen cru bourgeois sau cru artisan. Din punctul meu de vedere, vinurile cu cel mai interesant raport calitate-preț provin din aceste eșaloane. Ba chiar sunt destule vinuri cru bourgeois care se află lejer la nivel calitativ de cru classe. Cru artisan este o clasificare foarte interesantă, intrigantă și extrem de puțin cunoscută. A fost stabilită în secolul al XIX-lea și revigorată prin 2006. Din experiența personală, pot spune că nivelul calitativ aici nu este cu nimic mai prejos de cru bourgeois, rațiunile de clasificare sunt diferite. Pe scurt, condiția de bază este că vinul să fie produs de o familie cu istorie neîntreruptă în spate, familie care se ocupă exclusiv de întreg procesul de producție, din vie și până la vânzare.
Despre sistemul de clasificare din eterna și fascinanta Burgundie, poate cu alta ocazie. Acolo lucrurile sunt ceva mai complicate și mult mai complexe, probabil voi avea nevoie de un interviu separat, dedicat exclusiv acestui subiect. 🙂
Ne poți descrie două regiuni viticole franceze? Preferatele tale
Uf, destul de dificil să descriu regiunile mele preferate în câteva rânduri, mai ales când acestea sunt doi mamuți legendari: Bordeaux și Burgundia.
Despre aceste regiuni s-ar putea scrie romane întregi, la câtă istorie documentată au în spate. Nu mai spun că sunt atât de diferite între ele, ca viziune și filosofie.
Bordeaux este prima iubire pe care, evident, nu pot să o uit niciodată. Sunt un mare admirator al vinurilor old school produse aici, mai exact până pe la mijlocul anilor ’80.
Nivelul de rafinament și nobilitate în multe cazuri de aici mi se pare de neatins în restul lumii. Drept dovadă, dacă arunci o privire pe la diverși producători de Cabernet și Merlot din lume, toși au Bordeaux drept reper. Mulți încearcă, dar mai nimeni nu reușeste. Și este logic, condițiile din California, de exemplu, sunt altele decât în Bordeaux. Oricum nu îmi plac toate aceste comparații între regiuni diferite, nu le văd rostul.
Relația de dragoste cu Burgundia este ceva mai recentă. Cu toate că am fost mereu un admirator al soiului Pinot Noir. Dar având atâția ani Bordeaux drept fixație, am neglijat oarecum land-ul burgund. Burgundia este fascinantă prin complexitatea a ceea ce francezii numesc “terroir”. Atenția incredibilă la orice detaliu legat de tipurile de sol, de înclinația pantelor, de plasamentul special al fiecărei parcele în parte, este ceva care nu prea pot descrie în cuvinte.
În al doilea rând, iubesc modestia producătorilor de acolo, felul în care fiecare dintre ei se simte legat de acel pământ de care se îngrijesc. Este un contrast fascinant între această imagine și cea a opulenței aristocratice din Bordeaux. Nu prefer musai una dintre ele, sunt doar diferite.
În al treilea rând, imi place riscul, iar Burgundia este campioana la acest capitol. Aici poți da peste revelații divine, aproape transcendente, la fel de bine cum poți da peste multe poșirci ordinare, de nebăut. Știu că poate sună paradoxal pentru unii, dar asta mă intrigă mai mult și mă determină să explorez cele mai întunecate colțuri ale zonei.
Bineînțeles, admir și alte vinuri ale planetei, dar cele din Bordeaux și Burgundia îmi ocupă mai tot timpul 🙂
Ce este millesime?
Răspunsul cel mai scurt: anul de recoltă al unui vin. 🙂 Aici nu pot da un răspuns exhaustiv, pentru că nu prea înseamnă altceva. Singura mențiune pe care o pot face este că anumiți producători, din anumite regiuni (vezi Champagne) folosesc acest termen pentru a sublinia calitatea deosebită a unui an de recoltă.
În ultima vreme, ce ai descoperit nou în lumea vinului?
Încep prin a spune că sunt un tip destul de conservator când vine vorba de vinuri. La începuturile “carierei”, am fost un explorator, cum este și normal. Încercam multe vinuri de oriunde, să îmi extind cât mai mult cunoștintele. Dar, chiar și aceste condiții, tot îmi stabilisem repere clare în ceea ce privește gusturile personale.
În timp, aria mea de explorare s-a redus destul de drastic, asta neînsemnând că nu mai încerc ocazional vinuri noi, din regiuni mai puțin cunoscute sau “la modă”. Nu pot spune că sunt chiar chestii noi în ultima vreme, mai degrabă sunt circumstanțe redescoperite, ca de exemplu: vinurile mature sud-africane, vinurile albe ungurești, în special Olaszrizling (Riesling Italian), vinurile albe de Loire, mai ales cele obținute din Chenin Blanc sau transformarea radicală în timp a unui Sauvignon Blanc bine făcut.
